Reşiţa smart. Municipiul Reşiţa, şi mai smart!

Primăria Reşiţa este din ce în ce mai surprinzătoare. O ultimă ştire ce face trimitere la hi-tech şi, în aceeaşi măsură, la orbul găinilor, ne spune că Primăria Reşiţa dă undă verde unei firme ce alocă şase sute de milioane vechi, plus TVA, pe o aplicaţie ce va fi servită tuturor cetăţenilor. Prin care, minune computerizată, cetăţenii vor putea informa în timp real administraţia despre problemele cu care se confruntă, direct de pe telefonul deştept din dotare. Păi să nu te pui în cur şi să faci zeci de cruci pentru empatia actualei administraţii cu cetăţeanul? Cum s-au gândit ei la celeritatea transmiterii bubelor de pe şosele şi de prin cartiere? De băncile rupte, de crengile căzute, de semnele de circulaţie distruse etc. Ce petiţii? Ce plângeri? Bagă, frate, pe Net şi primăria rezolvă. Chiar suntem nebuni? Sau ăştia, aleşii, ne cred tâmpiţi. Când de cinci ani s-au săpat nişte canale la Ţerova, mă iertaţi, dar aici cunosc cu subiect şi predicat, pentru canalizare şi nici în cel de-al şaselea an nu pare a se finaliza. Când gropile de pe principala cale de rulare, de la Renk la Lend, sunt aceleaşi de alt cincinal. Când printre blocuri dai cu maşinile de îţi sar roţile în cap, aici citez un taximetrist. Când ai sufocat oraşul cu supermarketuri şi bieţii chioşcari îşi iau bocceluţa în spate şi se duc unde or vedea cu ochii. Când parcul industrial făcut în altă epocă plânge după un angajator serios. Când puterea economică a municipiului este pe tobogan, mai ceva ca o cursă de ski de pe Semenic până unde o ajunge. Şi, în aceste condiţii, noi, primărie, ne lăudăm că vine unul şi bagă sute de milioane vechi pentru ce? Pe o aplicaţie cu ajutorul căreia să spunem ce tot spunem şi vedem de peste un deceniu. Şi, dragă Primărie, bănuiesc că aici intervin şi nişte costuri de mentenanţă, nu? Că dacă se tulbură ochiul vigilent al cetăţeanului? E un fel de a-i oferi chiorului oportunitatea de a transmite de pe smartul său că tocmai a dat într-o groapă ce n-o văzuse până acum. Bravos, administraţie, deja sunt mai smart.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/