Pe vremea PSD-ului era altceva! Acum, dublă măsură și schimbări pe criterii politice!

Managementul inspectorului școlar general Carina Pristavu e contestat de fostul șef al învățământului din Caraș-Severin, Marius Cornici, acesta arătând că interesul elevilor e ultima grijă a liberalilor, prioritar fiind pentru ei să-și pună oamenii pe funcții bine-plătite. 

Schimbarea directorului Marțian Lepa de la Școala Gimnazială „Romul Ladea” din Oravița cu liberalul Radu Bompa a declanșat un adevătat scandal în învățământul din Caraș-Severin. Social-democratul Marius Cornici, fost inspector școlar general până în momentul căderii Gurvenului Dăncilă, îi dă notă de corigență actualei șefe ISJ, Carina Pristavu. „Referitor la cazul directorului Lepa, ar trebui să fim constiți și să nu ne ascundem după pomi. Acolo a fost o tentă clar politică. S-a constatat un management performant până acum, chiar dacă domnul Lepa nu obținuse postul prin concurs. Rezultatele elevilor au arătat că acolo se face treabă, iar profesorii, elevii și părinții l-au apreciat pe domnul Lepa. Cu siguranță că a fost o presiune politică pentru ca domnul Bompa să fie instalat director, poate chiar și în perspectiva alegerilor locale”, a precizat Cornici.

Acesta mai spune că nu doar Lepa plătește intereselor de partid ale liberalilor, ci mulți alți directori de unități de învățământ din județ. Iar toate schimbările făcute n-au nicio legătură cu performanța și cu rezultatele elevilor, ci cu interesele unor profesori cu carnet de partid la PNL. „Mă mir că se vorbește de legitimitatea domnului Lepa, că ar fi fost la concurs și l-ar fi picat. Păi săptămâna trecută a fost instalat în cadrul Inspectoratului Școlar un inspector pentru istorie, geografie și socio-umane care a picat concursul de director. Inspectorul școlar general îl consideră însă potrivit pentru a fi inspector. Aplicăm dublă măsură?! Lepa nu are legitimitate, dar acel inspector are, cu concursul picat! Mai sunt și alte schimbări de directori total inoportune. Nici măcar momentul nu era pentru așa ceva”, acuză social-democratul Marius Cornici. 

Acesta mai spune că, în primul an din mandatul său de inspector școlar general, nu a dispus nicio schimbare, nici de director, nici de inspector școlar.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/