Reșița se întoarce în elita handbalului masculin românesc!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

CSM Reșița debutează în Liga Zimbrilor, joi, de la ora 17.00, în fața propriilor suporteri, într-un meci cu HC Buzău!

Pe Bârzava nu mai curge miere, ca altădată, dar e mai multă pasiune ca oricând, astfel că rosso-nerii pornesc la un drum greu, total diferit față de bulevardul pe care au zburdat sezonul trecut, în Divizia A, dar sunt hotărâți să demonstreze că merită să fie printre zimbri. CSM începe mâine o nouă aventură, cu mulți oameni noi, dar și cu destui dintre cei care au scris istorie pentru Reșița și pentru handbalul românesc. Ilie Vaidasigan conduce echipa de pe banca tehnică, ajutat de Mișa Rohozneanu, atât de pe margine, cât și din teren. Cristian „Paloma” Ionescu se ocupă de pregătirea portarilor, iar Cristi Pătru e președinte. În teren, mai mulți tineri crescuți în oraș, dar și jucători care au mai respirat aerul tare al primei ligi purtând sigla Reșiței pe piept.

Echipa e susținută de Primăria Reșița și, mai nou, de Consiliul Județean Caraș-Severin, dar vremurile când Reșița era cea mai bogată echipă din campionat s-au dus. Nu se plânge însă nimeni, sunt condiții propice performanței iar atuul principal al echipei este atmosfera excelentă din vestiar și chiar din anturajul echipei. Cu alte cuvinte, o invitație la handbal adevărat, așa cum reșițenii au fost obișnuiți să vadă în Sala Polivalentă!

untitled design set 970x90 px

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/