Reșița, la un pas de noi restricții!

centru resita

Municipiul Reșița este la un pas de noi restricții, după ce incidența cazurilor de COVID-19 a ajuns astăzi la 7,46. Prefectura cărășeană atenționează că depășirea pragului de 7,5 este iminentă și amintește ce restricții se vor impune odată cu atingerea acestei rate de infectare.

619 reșițeni au fost depistați pozitiv în ultimele două săptămâni, ceea ce a făcut ca incidența cazurilor în municipiu să fie mai mare ca oricând, ajungând astăzi la 7,46 cazuri la mia de locuitori. Cel mai probabil, zilele viitoare se va trece de acest prag, moment în care se vor institui noi restricții. Prefectura Caraș-Severin a transmis câteva dintre măsurile care se vor impune:

1. purtarea măştii de protecţie în toate spaţiile publice deschise şi închise;

2. interdicţia de circulaţie a persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în toate zilele săptămânii, în intervalul orar 20.00 – 5.00, cu excepţia persoanelor vaccinate pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare şi a persoanelor trecute prin boală, care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Celelalte persoane pot circula pe baza adeverinţei eliberată de angajator sau a declaraţiei pe proprie răspundere, completată în prealabil, pentru motive bine întemeiate.

3. se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în intervalul orar 5.00 – 22.00;

4. unităţile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum şi operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane şi de mărfuri îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară;

5. activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spaţii închise este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5.00 – 24.00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

„Subliniem faptul că respectarea normelor igienico-sanitare şi vaccinarea reprezintă singura modalitate prin care putem scădea incidenţa şi prin care pot fi ridicate restricţiile.”, transmit reprezentanții Instituției Prefectului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/