Întâlnire internațională a partenerilor DANUrB+

pod

Asociația Euroland Banat, împreună cu partenerii și membrii DANUrB+, organizează astăzi o întâlnire internațională în cadrul proiectului „Brandul Urban Dunărea” sau DANUrB+, sub denumirea completă „DANube Urban Brand + Building Regional and Local Resilience through the Valorization of Danube’s Cultural Heritage”.

Proiectul se derulează în perioada iulie 2020 – decembrie 2022 și are ca scop conectarea comunităților situate de-a lungul fluviului Dunărea și consolidarea legăturilor existente.

DANUrB+ este o continuare a proiectului DANUrB, ce s-a derulat acum 4 ani sub coordonarea aceluiași lider de parteneriat actual, Universitatea de tehnologie și Economie din Budapesta. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, prin Programul Interreg Transnațional Dunărea, cu un buget total de peste 2,7 milioane de euro. Proiectul urmărește dezvoltarea turistică a orașelor mici și mijlocii de pe Dunăre prin identificarea și valorificarea unor resurse culturale încă neutilizate, alături de facilitarea diferitelor colaborări la nivel local. Scopul principal este de a crea o rețea spațio-culturală cuprinzătoare, intitulată „Promenada Culturală” a Dunării, prin conectarea tuturor comunităților de-a lungul fluviului și totodată construirea unui turism comun, pornind de la aceeași ofertă.

Față de proiectul anterior, DANUrB+ are ca noutate planuri de acțiune și inițiative aplicabile în vederea integrării în rețea a micilor orașe și comunități situate de-a lungul Dunării, prin activități şi evenimentele ce se află în derulare.

Universitatea Tehnică și de Economie din Budapesta împreună cu Universitatea Tehnică a Slovaciei din Bratislava organizează astăzi, 11 octombrie, la Esztegom, întâlnirea internațională a partenerilor DANUrB+. Evenimentul pune bazele Asociației Internaționale DANUrB și prezintă partenerii proiectului împreună cu viitoarele evenimentele organizate, alături de mici proiecte, precum realizarea unui film documentar. Intrarea la eveniment este liberă pentru doritori.

Autor: Eusebiu Diaconu

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/