Reşiţa, în negociere directă cu Moscova

Municipalitatea cere reducere de preţ la terenul din Stavila, care vizează ridicarea locuinţelor ANL. La ultimul plen, aleşii au contestat preţul de 8 euro/mp, impus de ruşi. Terenul este în prezent neexploatat şi aparţine ruşilor de la TMK. Societatea de la Moscova a cumpărat fostul combinat siderurgic la preţul de un euro de la statul român, iar acum începe tranzacţiile către reşiţeni.

Modul de îmbogăţire al ruşilor este criticat de consilierii locali, cărora li s-a propus să cumpere un teren la un preţ mult mai mare decât cel al pieţei. Acum, Primăria Reşiţa a intrat în negocieri cu oficialii uzinei de la Moscova şi le cere acestora o micşorare de preţ. „Nu am renunţat la ideea de a ridica ANL-uri în Stavila. Proiectul este foarte bun şi nu renunţăm la el, dar vrem să dăm bani mai puţini”, a spus primarul Mihai Stepanescu.

Alte tranzacţii avantajoase pentru ruşi
În primăvara acestui an, au vândut sistemul hidroenergetic din zona Semenic. Tranzacţia a fost una dintre cele mai mari ale anului 2011. „Firma care l-a preluat este a treia ca mărime în Europa şi se ocupă de administrarea mai multor sisteme hidroenergetice, inclusiv în zona de Sud-Est a României”, a declarat liderul sindicatului „Vatra” din TMK, Iancu Muhu, la momentul respectiv. Cehii au achiziţionat acţiunile deţinute de TMK Hydroenergy Power SA, al cărei capital social era de 35,3 milioane de lei. Neoficial, tranzacţia s-a ridicat la 22 de milioane de euro. Asta în contextul în care statul român i-a vândut combinatul cu 1 euro, dar şi cu obligaţia de a plăti datoriile restante.

Tranzacţie în stand by
O altă tranzacţie pusă la cale de ruşi este funicularul care străbate centrul oraşului. Municipalitatea a făcut studii peste studii în ce priveşte revigorarea turismului la Reşiţa, dar fără efect. Ruşii au cerut preţuri aberante pe transferul obiectului din patrimoniul societăţii în cel public al municipiului. Primăria Reşiţa are un proiect mai vechi, propus încă de pe vremea mandatului fostului primar, Liviu Spătaru, care prevede transformarea funicularului în telegondolă. Totul a rămas, însă la stadiu de intenţie, din cauză că nu s-a găsit o formă de colaborare cu noii proprietari. Între timp, funicularul se degradează, iar oficialilor de la TMK nu le pasă că obiectivul pune în pericol viaţa reşiţenilor. În ultimii ani, a devenit loc de joacă pentru copiii inconştienţi, lăsaţi nesupravegheaţi de părinţi.

Suntem în negocieri cu Moscova, ca să obţinem un preţ mai mic pentru terenul din Stavila”, Mihai Stepanescu, primar

 

Comments

  1. aomaom says:

    Anul trecut nu am resuit sa beau nicio bere la Oktoberfest din cauza ca mi s-a facut sila inca de pe aleea Brediceanu Cand am vazut cat jeg au unii in ei parcandu-si masinile prin padure (cica e rezervatie) mi-am zis ca eu nu pot sta la masa cu asemenea specimene. Astia sigur sunt genul care-ti ragaie a mici langa tine la coada si se he2he2ie a nevinovat! Nu, multumesc!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/