Reşiţa, fluierată strâmb în Polivalentă

HC Caraş-Severin nu a obţinut decât un rezultat de egalitate în meciul disputat astăzi, pe teren propiu, împotriva lui HC Odorhei. Derbiul etapei s-a încheiat cu scorul de 21-21 (9-10).

Formaţia pregătită de Aihan Omer nu mai e tratată de o vreme ca o echipă mare şi are parte de arbitraje dintre cele mai ciudate. La fel s-a întâmplat şi astăzi, când Bezean şi Calina i-au scos din sărite pe handbaliştii reşiţenii cu deciziile lor strâmbe, de cele mai multe ori, în detrimentul gazdelor. Oaspeţii au început mai bine jocul şi au condus la jumătatea reprizei şi cu trei goluri. Omer a cerut timp de odihnă la momentul oportun şi meciul s-a echilibrat până la pauză. HC Odorhei a încheiat totuşi primele 30 în avantaj, de un gol.

YouTube video

Repriza a doua s-a desfăşurat după acelaşi scenariu. Oaspeţii au condus aproape în permanenţă. Asta şi pentru că reşiţenii s-au dovedit mai neinspiraţi ca niciodată. Au ratat două atacuri în şase contra patru, ba mai mult, au primit gol. Arbitrii, care au prelungit excesiv de mult atacurile Odorheiului şi le-au scurtat pe ale Reşiţei, au avut şi ei un cuvânt de spus în soarta partidei. Marta a marcat golul egalizator, dar HC Caraş-Severin putea chiar câştiga acest derbi al etapei.

YouTube video

HC Caraş-Severin: Ionescu, Andrei, Marocico – Tucanu 3, Rohozneanu, Pârâianu 3, Petrea 4, Marta 1, Grigoraş 1, Irimescu 3, Ciubotariu 2, Popovici, Vaidasigan 4, Cuciula.

HC Odorhei: Ciobanu, Varo – Komporaly, Adomnicăi 2, Rusia 3, Talas 4, Kuzmanovski 3, Ferenczi 1, Florea 5, Johanson 1, Chikovani 2.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/