Interul dreapta Dușan Trifkovic, de la HC Adrian Petrea Reșița, a fost desemnat cel mai bun jucător al etapei a șasea din Liga Zimbrilor. Sârbul a marcat 14 goluri în partida contra campioanei Dinamo, având un rol decisiv în obținerea rezultatului de egalitate, 33-33.
Dușan Trifkovic a fost în zi de grație duminică, în Polivalenta reșițeană și a marcat goluri pe bandă rulantă, în momente cheie ale jocului. Și-a dus echipa în avantaj la pauză, a readus-o în joc în finalul meciului, când Dinamo conducea cu 33-31, a fost sigur pe el la aruncările de la 7 metri. Astfel, și-a făcut loc în echipa etapei a șasea, alături de Sijan Dane (portar, HC Dobrogea Sud Constanţa), Alexandru Asoltanei (extremă stânga, Dinamo), Adrian Târzioru (inter stânga, CSU Suceava), Cristian Fenici (coordonator de joc, Poli Timişoara), Adrian Mihalcea (extremă dreapta, HC Odorhei), Martin Johansson (pivot, Steaua), în ancheta realizată în acest sezon de ProSport. Din lotul etapei mai face parte și coordonatorul de joc Mihai Rohozneanu.
HC Adrian Petrea Reșița nu este la prima nominalizare pentru omul etapei. În urmă cu două etape, când Reșița umilea Călărașiul, omul etapei a fost desemnat portarul Shota Tevzadze, pentru paradele sale uluitoare din acea partidă. Georgianul s-a remarcat și cu Dinamo, apărând aruncarea de la 7 metri executată de Sajad Esteki în finalul jocului.