Reșița asediază Cetatea Băniei! Începe lupta pentru medalii!

Zece luptători de la CSȘ și CSM Reșița vor concura la sfârșitul acestei săptămâni, la Craiova, la Campionatul Național de lupte pentru seniori. Antrenorii Adrian Dacica, Ilie Ene, Nicolae Constantin și Florin Dință vor trimite în concurs zece luptători, de la Clubul Sportiv Școlar și Clubul Sportiv Municipal Reșița.

Nu vor lipsi numele grele ale luptelor din municipiul de pe Bârzava, printre care cea mai bună sportivă a județului Caraș-Severin în anul 2015, Diana Mudrag-Franț, fostul numărul 1 din 2013 și 2014, Vlad Caraș sau cel mai bun sportiv al Clubului Sportiv Școlar Reșița, Constantin Dănilă. Cântarul oficial va avea loc vineri, iar competiția propriu-zisă, sâmbătă și duminică. De la CSȘ Reșița se vor afla în competiție Constantin Dănilă (categoria 125 kg), Mihail Popov și Răzvan Toderoi (ambii la categoria 65 kg). De la CSM Reșița vor concura: Valentin Popescu (61 kg), Diana Mudrag-Franț (75 kg), Andrei Franț (86 kg), Ciprian Chiru (86 kg), Doru Rusu (86 kg), Vlad Caraș (97 kg) și Alfred Loba (125 kg). Pentru prima oară în istorie, Campionatul Național de lupte va fi transmis pe o platformă online.

Anul trecut, de la Naționalele de seniori, care au avut loc la Cluj-Napoca, luptătorii reșițeni s-au întors cu cinci medalii, dintre care două de aur, una de argint și două de bronz.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/