Replici de campanie: „Acest domn Pascu nu a făcut altceva decât să mulgă orașul Bocșa”

Eugen Cismăneanțu, candidatul PMP la Primăria Bocșa, consideră că oponenții săi politici joacă murdar în loc să stea în banca lor, știut fiind trecutul acestora. Afirmațiile sale îi vizează pe candidații PSD și PNL, despre care spune ce au făcut pentru Bocșa în ultimii ani.

„Acest domn Pascu nu a făcut altceva decât să mulgă orașul Bocșa. Bocșenii știu lucrul ăsta și văd faptele lui. Dacă dați o căutare pe site-ul Înaltei Curți de Casație și Justiție o să vedeți că este sub control judiciar într-un dosar de luare și dare de mită, cel de la Drumuri și Poduri Timișoara. Astăzi este sub control judiciar. Probabil își dorește să candideze la primărie în speranța că va câștiga și va scăpa de acest dosar.”, spune liderul PMP.

Mirel Pascu, fost primar al Bocșei, a susținut că este nevinovat, că lucrurile se vor lămuri, iar instanța îi va da dreptate.
Cu toate acestea, Eugen Cismăneanțu este de părere că: „Și dacă-l prinde în flagrant, el tot va zice că e nevinovat. Ăsta este caracterul și îl cunosc foarte bine. Se victimizează, n-ar fi vrut niciodată să facă un pas înapoi, drept dovadă este candidat și a făcut presiuni să ajungă candidat în speranța că va scăpa de pușcărie, de-o condamnare. Ăsta este principalul motiv pentru care el candidează la Primăria orașului Bocșa. Am văzut și știu din oraș că merge și spune că el va face, el va drege. Întrebarea se pune în felul următor: de ce, când a fost primar, nu a făcut? În afară de credite, în afară de găuri, în afară de lipsuri, în afară de probleme nu am găsit nimic în Primăria Bocșa. Acum, așa, cu lejeritate, spune domnule, mai candidez și eu, mai încerc încă o dată pentru bocșenii mei și mai are tupeu să spună «așa să ne ajute Dumnezeu»”.

Edilul-șef, aflat în fața celui de-al treilea mandat, vorbește și despre Emanuel Dănilă, candidatul liberalilor și fostul său coleg de partid, explicând cum stăteau lucrurile în urmă cu patru ani, când s-a decis să părăsească PNL, și cum stau astăzi.

„Cred că astăzi lucrurile stau la adevărata valoare pentru că, vă amintesc, în 2016 eu am plecat cu câteva luni înainte din PNL. Am strâns foarte multe semnături pentru PNL și în momentul în care am plecat au rămas cu o bază de date solidă, eu neputând și neavând timp să transfer toți simpatizanții mei și foarte mulți în 2016 au votat PNL crezând că votează cu mine. În acest moment, lucrurile vor arăta rezultatul. Faptul că s-a întâmplat ce s-a întâmplat în primărie denotă disperare, denotă că și-au făcut calculele și indiferent de situație, nu le ies socotelile și nu vor reuși să câștige Primăria Orașului Bocșa. Lucrul acesta îl știu foarte bine și încearcă și joacă foarte murdar.”, explică Eugen Cismăneanțu.

(E)

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/