Dacă zilele trecute PSD Caraș-Severin făcea paradă la CEx-ul PSD de la Herculane cu mai mulți primari liberali de comună, în această seară pare că peneliştii au vrut să răspundă și au aliniat în fața Prefecturii Caraș-Severin cei mai importanți primari de orașe, ca să strige împotriva guvernării PSD-ALDE.
Ioan Popa, primarul Reșiței, Felix Borcean, primarul Caransebeșului, Adrian Torma, primarul din Moldova Nouă, consilieri județeni, viceprimari și consilieri locali, primarii de la Ezeriș și Glimboca, alături de alte 250-300 de persoane au ieșit cu pancarte să strige împortriva Guvernului și a „țopăielii fiscale” care, spun primarii, ar urma să le taie serios din venituri.
Felix Borcean: „Aș fi ieșit și împotriva lui Sorin Grindeanu!”
Extrem de vocal a fost și primarul Caransebeșului, Felix Borcean. Acuzat de presă că ar fi pactizat cu PSD, a venit momentul astăzi pentru edilul „de la Oraș“ – cum îşi numesc gugulanii urbea – să demonstreze contrariul și să protesteze tocmai contra PSD-ului. „Anul viitor, prin noile măsuri fiscale, Caransebeșul pierde 5 milioane de lei, adică mai mult decât am alocat anul acesta pentru investiții. În 2016 bugetul de investiții al municipiului Caransebeș a fost de 4,5 milioane de lei. Deci, practic, nu vom mai putea face nimic la anul”, a spus edilul. Întrebat dacă ar mai fi ieșit astăzi la protest dacă în fruntea Guvernului s-ar mai fi aflat Sorin Grindeanu, Borcean a spus că ar fi ieșit cu siguranță, căci prietenia are locul său, iar protestul împotriva unor măsuri se impune, chiar dacă acele măsuri ar fi venit fie și de la Grindeanu!
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157689470374564″]
Adrian Torma: „Pe cel pe care comunitatea, nu eu, l-a dat jos acum un an de zile l-au pus acum aicea sus!”
Primarul le-a spus celor adunați la protest că vine dintr-un oraș distrus de PSD și că acest partid nu știe să-și învețe lecțiile, căci pe cel pe care comunitatea din Moldova Nouă l-a respins la alegerile locale din 2016 PSD l-a pus acum prefect de Caraș-Severin.
Consilierul local Lucia Peia a citit moțiunea de cenzură la adresa Guvernului Tudose, moțiune care pleacă de la sloganul de campanie al PSD „Îndrăznește să crezi…”.