Primăria Municipiului Lugoj trimite somații către proprietarii apartamentelor din clădirile istorice, din zona Pieței Josif Constantin Drăgan, pentru refacerea fațadelor degradate, care prezintă un pericol pentru trecători.
În cauză sunt vizate clădiri cu fațada pe strada Andrei Șaguna (două) și pe strada Unirii (una), unde în ultima perioadă au fost mai multe incidente în care tencuială și elemente de decorațiuni arhitecturale s-au prăbușit peste trotuare. Neputând interveni legal pentru reparații, primăria va solicita proprietarilor să înceapă lucrările de renovare.
„Până în prezent au fost luate în observație trei dintre clădirile istorice, care au probleme accentuate la partea de tencuială exterioară și la elementele de decorare arhitecturală a pereților de la fațadă. Degradarea este în stare avansată, vizibilă și prezintă un pericol ridicat pentru cetățenii care se deplasează pe trotuare. Culoarele pietonale din zona istorică, din perimetrul Pieței JC Drăgan, sunt foarte frecventate, mai ales că aici se află și unele instituții de interes pentru populație. Clădirile, fiind proprietăți private, sarcina reparațiilor este a proprietarilor. Prin somațiile care vor fi trimise, se cere luarea măsurilor ce se impun pentru a elimina pericolul unor incidente-accidente nedorite. Dacă nu se remediază problemele se pot aplica sancțiuni contravenționale”, a transmis Primăria Lugoj.
Despre renovarea clădirilor istorice din Piața Drăgan se vorbește de mai mulți ani. Până acum administrația locală a reușit să renoveze trei dintre clădirile care-i aparțin (Poliția, Evidența Populației și următoarea clădire rămasă nefolosită, Casa Epstein-parterul). Privații au renovat la rândul lor Palatul Bejan, parțial Palatul Haberherrn, Casa Pffennig, Coperativa Munca. Una dintre cele mai degradate clădiri la fațadă este cea care adăpostește sediul PNȚCD și sediul PSD.