Tinerii din Dognecea ar putea beneficia în viitor de o bază sportivă cu teren multifuncțional, nocturnă și vestiare. Totul depinde însă de eligibilitatea proiectului pe care primarul din Dognecea intenționează să-l depună la Compania Națională de Investiții, anul acesta.
Terenul identificat de Remus Rof pentru construirea bazei sportive se află în vecinătatea stadionului din localitatea Dognecea, pe care, de asemenea, edilul și-l dorește modernizat cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții. „Ne dorim un teren de sport multifuncțional, unde tinerii să poată juca handbal, baschet, volei sau tenis. Vrem o bază sportivă serioasă, cu nocturnă, vestiare și grupuri sanitare, iar ca și locație am ales să o facem lângă stadion, pe care ni-l dorim, de asemenea, reabilitat și modernizat. Vom scrie două proiecte, pe care le vom depune la Compania Națională de Investiții, pentru că aici se finanțează astfel de obiective, și, sper eu, că vom avem și șanse de reușită”, a explicat primarul comunei Dognecea.