Primarul Fritz nu mai face parte din CJSU. Modificarea, operată în comitet de prefectul de Timiș

Dominic Fritz nu va mai avea drept de vot în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Timiș. Decizia a fost luată de prefectul Zoltan Nemeth, care a operat și alte modificări în componența acestui comitet. 

„Urmare a analizării atente a componenței CJSU, comparativ cu prevederile legale și cu comitete din alte județe, din CJSU nu va mai face parte primarul Timișoarei, acesta având calitatea, conform OUG 21/2004 de președinte a Comitetului Local pentru Situații de Urgență Timișoara. Consider că în momentul de față primarul nu trebuie să dețină calitatea de membru cu drept de vot în cadrul CJSU. La fel ca și alte persoane, va putea participa ca invitat la momentul la care se discută măsuri importante care privesc municipiul Timișoara. L-am informat și mi-a comunicat că va lua act de această comunicare, componența fiind stabilită prin ordin al prefectului. Nu ar exista un motiv de supărare din punctul meu de vedere.”, a spus prefectul de Timiș, Zoltan Nemeth.

Își vor pierde, de asemenea, calitatea de membri cu drept de vot în cadrul CJSU Timiș cei doi subprefecți și directorii din Consiliul Județean Timiș  – cel de la direcția economică și cea edilitară.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Reprezentarea în CJSU se va face prin conducătorul instituției. Atât subprefecții, cât și cei doi directori din CJT vor deveni consultanți. Vom crea o anexă suplimentară cu consultanți. Din această listă vor face parte subprefecții, rectorii universităților din Timișoara, ITM, acești doi directori din CJT, directori ai operatorilor economici importanți cum ar fi CFR Călători și CFR Marfă, poliția sau un alt exemplu, Poliția transporturi. Componența urmează să fie anunțată ulterior semnării ordinului.”,  a mai spus prefectul de Timiș.

În viitorul CJSU Timiș vor fi 35 de membri, 21 de consultanți și doi invitați permanenți. Primarul Timișoarei a fost membru cu drept de vot în CJSU Timiș din 2015 până în prezent.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/