Relaxare pentru părinți! Grădinițe și creșe din Lugoj, deschise în vacanța de vară

1000x100 Cuib de vise 1000x100

Mai multe grădinițe cu program prelungit, dar și creșe din Lugoj rămân deschise și pe durata verii, spre bucuria părinților, dar și a celor mici.

Părinții lugojeni au depus cereri către unitățile de învățământ preșcolar frecventate de copiii lor, astfel încât acestea vor rămâne deschise și în vacanță, asigurându-se respectarea normelor în vigoare. Pentru frecventarea grădinițelor pe timp de vară este necesară achitarea unei taxe care să acopere mesele zilnice ale copiilor.

În cadrul P.J. Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2, începând cu data de 28 iunie și până la sfârșitul lunii iulie, vor rămâne deschise Grădinițele P.P. Nr. 1 și P.P. Nr. 2. Acestea vor funcționa doar pentru preșcolarii proprii, ca o măsură suplimentară de siguranță în vederea opririi răspândirii virusului SARS-CoV-2. În luna august unitățile de învățământ preșcolar se vor închide pentru igienizare.

Și Grădinițele cu Program Prelungit Nr. 3 și Nr. 4, din cadrul P.J. Grădinița P.P. Nr. 4 sunt deschise până la data de 16 iulie inclusiv. Micuții vor desfășura activități distractive și educative, axându-se în special pe învățarea non-formală.

La P.J. Grădinița P.P. Nr. 5 rămâne deschisă în perioada 28 iunie – 23 iulie Grădinița cu Program Prelungit Nr. 5, modul de organizare fiind la fel ca la celelalte unități de învățământ preșcolar, respectiv fiecare grupă fiind repartizată educatoarei proprii, cu respectarea normelor igienico-sanitare în vigoare.

Dintre unitățile de învățământ preșcolar din circuitul privat, Grădinița Ysakiny este cea care rămâne la dispoziția preșcolarilor începând cu data de 28 iunie și până la finalul verii.

STPT job 1000x200

Creșele, deschise și în luna iulie

Recent inaugurata creșă în limba maghiară de pe strada Magnoliei, nr. 8 va rămâne și ea deschisă pentru copii pe toată perioada lunii iulie.

De asemenea, Serviciul Creșe, subordonat Direcției de Asistență Socială Comunitară Lugoj, anunță că cele patru unități vor funcționa și în luna iulie, după programul obișnuit, respectiv în intervalul orar 6 – 18.

Amintim că pentru anul școlar viitor, înscrierile copiilor la creșele aflate în subordinea DASC Lugoj se efectuează în perioada 1-15 iulie, dosarele fiind depuse la sediul instituției, din Piața Victoriei, nr. 4, cam. 14 – registratură. Numărul locurilor disponibile este de 20 de locuri la Creșa nr.1, 20 de locuri la Creșa nr. 2, 19 locuri la Creșa nr. 3 și 20 de locuri la Creșa nr. 4.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/