Relaxare cu necunoscute! Primăria Lugoj amână montarea circuitelor gonflabile pentru copii în Parcul „George Enescu”

1000x100 Cuib de vise 1000x100

Printre măsurile de relaxare propuse de președintele Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban după data de 15 mai se numără și recomandarea făcută autorităților locale de a redeschide parcurile pentru public, cu respectarea strictă a măsurilor de igienă și a distanței față de alte persoane. În București, dar și la Timișoara, a fost deja anunțată de către primării redeschiderea locurilor de joacă pentru copii în interiorul parcurilor, cu condiția ca cei mici să fie sub stricta supraveghere a părinților, pentru respectarea măsurilor de protecție.

La Lugoj, municipalitatea încă nu a transmis cetățenilor o decizie clară în acest sens. Cetățenii municipiului nu știu dacă vor fi sau nu deschise pentru public spațiile de joacă, însă montarea circuitelor de jocuri gonflabile achiziționate de Primărie la începutul anului a fost amânată pentru o dată ulterioară, dat fiind că dezinfectarea acestora ar fi anevoioasă. Circuitele urmau a fi amplasate în Parcul „George Enescu”, în locul patinoarului, dar din pricina pandemiei de Covid-19, copiii lugojeni încă nu se vor putea bucura de acestea.

Creșele și centrele din subordinea DASC rămân închise

La Lugoj, pentru protecția cetățenilor în contextul pandemiei de coronavirus, cele trei creșe dar și Centrul de zi pentru adulți, Centrul de zi pentru copiii aflați în situație de risc și Centrul de zi pentru copiii aflați în situație de risc de separare de părinți din Măguri, instituții aflate în subordinea Direcției de Asistență Socială Comunitară Lugoj, vor rămâne închise.

Excepție face Complexul pentru persoane vârstnice „Sf. Nicolae” de pe strada Anișoara Odeanu, unde și până acum activitatea s-a desfășurat conform rotației lucrătorilor din sistem, care stau 14 zile în centru şi 14 zile în izolare la domiciliu. Complexul are în îngrijire 15 persoane.

STPT job 1000x200

Activitatea continuă și la Cantina de Ajutor Social care distribuie în continuare mâncare pentru aproximativ 40 de persoane cu posibilități financiare reduse din municipiu.

Muzeul lugojean se lasă greu redeschis

Muzeul lugojean poate fi una dintre instituțiile din subordinea administrației lugojene care poate fi redeschisă. Autoritățile locale ezită, însă, să comunice când va putea fi vizitat și ce măsuri de prevenție trebuie respectate.

„Până nu se publică în Monitorul Oficial cum se vor desfășura activitățile publice după starea de urgență, muzeul va rămâne închis pentru vizitatori. Așteptăm comunicatele oficiale pentru a se lua o decizie”, a comunicat Primăria Lugoj. Cert este că va rămâne ca măsură obligatorie purtarea măștii pentru acoperirea gurii și nasului.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/