Regina Europei,campioană absolută a României!

Sportiva Corina Grădinaru, de la clubul Fitnesstudio din Reşiţa, şi-a adjudecat medalia de aur la Campionatul Naţional de Culturism şi Fitness pentru juniori de la Slobozia.

Proaspătă campioană europeană la Bodyfitness, reşiţeanca a confirmat aşteptările şi s-a impus şi în campionatul naţional, câştigând aurul. Ba, mai mult decât atât, Corina Grădinaru a câştigat şi concursul Open, devenind campioană absolută la nivel de juniori. „A fost foarte bine, am ieşit campioană absolută şi imediat după concurs am primit vestea că sunt în lotul pentru Campionatele Mondiale. Concurenţa nu a fost la fel de mare ca la europene, asta e clar, dar au fost multe sportive şi bine pregătite. Nu terminasem bine cu regimul, că trebuie să mă apuc din nou. Trebuie să-mi încep pregătirea pentru mondiale şi sper să fac şi acolo o figură frumoasă”, a declarat campioana României şi a Europei pentru expressdebanat.ro.
La întrecerea de la Slobozia, clubul Fitnesstudio din Reşiţa a fost reprezentat cu destul succes şi de Laura Bacria. Aflată la prima ei competiţie de acest nivel, reşiţeanca a intrat în finală la Bikini Fitness, clasându-se pe un omorant loc cinci.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/