Regiile autonome bat mediul privat la prime

Febra Paștelui îi surprinde pe câțiva reșițeni cu bani în plus de sărbători. În timp ce unii își numără primele de Paște, alții fac prima la dreapta în fața magazinelor pline.

Chiar dacă au trecut de mult de vârsta copilăriei, angajații reșițeni așteaptă sărbătorile de Paște cu sufletul la gură și cu gândul la primele pe care urmează să le primească de la angajatori. În timp ce unii își măresc listele de cumpărături, alții încă visează ca iepurașul de Paște să treacă și prin buzunarele lor.

Doar câteva zile ne mai despart de sărbătoarea Paștelui, iar magazinele și listele de cumpărături sunt deja pline. După posibilități, reșițenii și-au gândit deja până și meniul și concediul de Paște. Mulți dintre ei au fost surprinși plăcut atunci când directorii instituțiilor pentru care trudesc zi de zi le-au înseninat Săptămâna Mare cu prime.

Cazul nu este unul izolat, iar primele de sărbători sunt o practică din ce în ce mai des întâlnită, mai ales în mediul privat. În ceea ce îi privește pe bugetari însă, situația nu este tocmai roz, aceștia fiind uitați și de iepurașul de Paște, și de Moș Crăciun, după caz.

Așadar, în timp ce angajații de la TMK sau de la Direcția Silvică mai adaugă câte un produs pe listele de cadouri sau de cumpărărturi, bugetarii care trudesc zilnic la oficiile poștale din oraș rămân cu buza umflată în prag de sărbătoare.

Am dat prime de Paște, mai exact tichete cadou în valoare de trei sute de lei și două sute de lei în bani, iar pentru copii câte un milion. Per total, angajații au primit cinci sute de lei. Primele sunt calculate în funcție de contractul colectiv de muncă. Prin renegocierea anuală a contractului colectiv stabilim o sumă”, a explicat Ștefan Stănescu, directorul Direcției Silvice Caraș-Severin.

Nici angajații TMK nu pleacă acasă cu buzunarele goale. „De Paște se acordă o sumă de 452 de lei pentru fiecare salariat în parte. Primele pe care le acordăm atât de Paște, cât și de Crăciun se negociază în fiecare an”, a explicat liderul de sindicat Iancu Muhu.

De cealaltă parte a baricadei se află angajații direcți ai statului, care fac Paștele pe bani puțini. Un exemplu în acest sens sunt angajații oficiilor poștale din municipiu, care au și uitat cum arată un leu în plus în portofel. Primele nu au mai trecut pe la Poștă de ani de zile.

Foto: Business24.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/