Regenerarea urbană în mai multe cartiere din Timișoara: blocurile rămân așa cum sunt, restul spațiului va fi regândit

foto timisoara de sus

Primăria Timișoara a dat drumul, la finalul anului trecut, la primul proiect de regenerare urbană care va fi aplicat într-un cartier din orașul de pe Bega. Autoritățile locale au ales cea mai populată zonă din municipiu, însă în lucru sunt teme de proiectare și pentru alte cartiere.

Autoritățile locale s-au inspirat pentru proiectul de transformare la față a cartierului Dacia din orașe din vestul Europei. Intenția este ca această zonă, cea mai dens locuită și cea mai aglomerată din oraș, să fie regândită în totalitate. Cartierul a fost gândit și proiectat în anii 60-70, iar realitățile acelor vremuri nu  mai corespund nevoilor de astăzi.

„Blocurile rămân unde sunt, suprafața cartierului e cea care este, dar în rest toate lucrurile din jurul cartierului vor fi regândite: artere de circulație, parcări – unde putem să amenajăm parcări subetajate și cu spațiu verde deasupra, unde putem să facem parcări supraetajate și să putem să mai eliberăm din străzi, cum putem să regândim circulația în așa fel încât să mai creăm zone cu spații verzi, cum putem să dezvoltăm locuri de joacă, să integrăm școlile – pentru că în acest cvartal sunt 3 școli și mai sunt și grădinițe – sau infrastructura sportivă a primăriei: baza de la Clubul Sportiv Școlar sau bazinul Bega. Vrem să regândim întreg cartierul, nu doar să construim o parcare supraetajată undeva într-un colț al cartierului. Vrem să valorificăm fiecare parte a cartierului și să avem un proiect cu adevărat de regenerare urbană ca acest cartier să fie echivalentul unui cartier nou construit în care sunt toate facilitățile, atât parcări, cât și spații verzi și locuri de joacă.”, a declarat Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei.

Rând pe rând, primăria va regândi spațiile din mai multe cartiere timișorene, cum ar fi Complexul Studențesc sau Calea Lipovei. Va dura însă până se vor vedea și rezultatele.

„Sunt mai multe cartiere pe care le avem în vedere. Am început cu Dacia pentru că este cel mai dens. În  primul rând ne uităm la cvartalele de blocuri dense. Mai sunt în primărie câteva teme de proiectare în lucru, una pentru Complexul Studențesc, avem și pentru Lipovei și zona Averescu. La Dacia vom face o documentație complexă care va conține și studiu de fezabilitate, și DALI-uri, pe care le vom putea ulterior fragmenta în proiecte diferite ca să putem să accesăm surse de finanțare diferite pentru că scara, dimensiunea și costul acestui proiect este destul de mare. Vom vrea să îl fragmentăm în așa fel încât să putem să accesăm surse de finanțare diferite. (…) Ne-am inspirat din exemplele pe care le-am văzut în vestul Europei. În România am văzut exemple de regenerare urbană care de fapt nu sunt de regenerare urbană. Regenerare nu înseamnă doar să asfaltezi sau să faci niște locuri de parcare, înseamnă să regândești întreg cvartalul de blocuri ca și cum ar fi un proiect imobiliar construit de la zero.”, a mai explicat Ruben Lațcău.

În viitor, transformată va fi și zona Pieței Traian, cu cele patru piețe și 12 străzi. În noiembrie, două firme au depus oferte ca să obțină contractul de proiectare pentru regândirea spațiului. Finanțarea proiectului – proiectare și execuție – se va face cu fonduri europene.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/