Recuperatorul Nelu Popa! I-a convins să dea gratuit un hotel!

Primarul Reșiței a reușit să readucă în proprietatea orașului o mulțime de obiective, imobile și terenuri care fuseseră înstrăinate pe nimic, cu complicitatea mai marilor județului și justiției! 

Nelu Popa a anunțat încă de la preluarea mandatului că Reșița nu mai are prea multe de vândut, în schimb, are foarte multe de recuperat, obiective pe care băieții isteți au pus mână fără să scoată din buzunar prea mulți bani și obiective care acum sunt lăsate în paragină. Printre principalele ținte ale edilului se află și Platoul Secu, în suprafaţă de 45.498 mp, care a fost concesionat pe o perioadă de 49 de ani de administraţia locală trecută societăţii comerciale SC Tesseract – Arh SRL. Firma familiei Bulboacă trebuia să reabiliteze şi să amenajeze zona de agrement într-un termen de șase ani. Schimbări s-au făcut, dar nu suficiente, nu în măsura în care firma s-a angajat prin contractul de concesiune. Ca atare, primarul Popa, după ce toate discuțiile au eșuat, a deschis proces. După un an petrecut în sălile de judecată, Tribunalul Caraș-Severin a respins cererea formulată de municipalitate pentru rezilierea contractului de concesiune şi plata redevenţei restante în contradictoriu cu pârâta SC Tessract – Arh SRL. S-a declarat apel, dar soarta platoului de la Șură se va hotărâ abia anul viitor. Nelu Popa are însă deja planurile conturate pentru platoul de pe malul Lacului Secu, mai trebuie doar ca instanța să redea orașului terenul pe care s-au întâmplat prea puține în atâția ani în care a fost gestionat de firma lui Cătălin Bulboacă. 

La final de 2019, primarul Popa a primit însă și o veste bună legată de Șură. „Am primit o donație, o chestiune foarte frumoasă pentru care mulțumesc donatorului din Brașov. Nu e prima donație pe care o primim. În timpul mandatului meu am primit vreo 3-4 donații, în afară de faptul că am cumpărat foarte multe lucruri care s-au vândut anterior. Aducem înapoi patrimoniul pas cu pas! E vorba despre un teren de 3.600 de metri pătrați și fostul Hotel Constructorul, în stadiul în care e el acum. Am aflat cine sunt proprietarii și i-am abordat să le spun că o să-i amendez deoarece clădirea arată rău, că e părăginită, că o să îi supraimpozitez. După 2-3 minute de discuții, oamenii au zis că vor să-l doneze și asta s-a întâmplat”, a anunțat Popa. 

Edilul-șef nu se aștepta la un asemenea cadou, astfel că încă nu are un plan concret pentru fostul Hotel Constructorul. „E un loc foarte frumos, eu am fost acolo și l-am văzut, eu îl țin minte de pe vremea când era funcțional. E pe malul lacului, e în regulă, e orientat foarte bine spre răsărit. Dacă acoperim clpdirea, o protejăm, putem să ne gândim la investiții acolo. Nu am acum, în momentul ăsta nu am în minte cum să o facem, dacă pe o societate a Primăriei, dacă o facem în parteneriat cu cineva, sunt atâtea variante, va trebui să căutăm o opțiune”, a mai spus primarul Reșiței. 


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/