Gruia Stoica se leagă prin tertipuri avocățești de paragina de pe Semenic și din centrul Reșiței!

casinoherculane by sungarden

Controversatul om de afaceri, pe care tunurile cu statul român l-au băgat câțiva ani în pușcărie, nu e dispus sub nicio formă să renunțe la imobilele care strică peisajul în centrul civic al municipiului de pe Bârzava, dar mai ales splendoarea de pe Semenic.

SC Turist Semenic, societate controlată de Stoica și de fratele său, Vasile Didilă, deține în proprietate, printre altele, Hotelul Semenic din Reșița și mai multe hoteluri pe muntele Semenic. Toate sunt în paragină. Pentru toate a avut oferte, dar n-a acceptat nici măcar una. După aproape un deceniu în care soarta societății s-a stabilit în sălile de judecată, Tribunalul Caraș-Severin a ajuns într-un final să dispună începerea procedurii generale a falimentului debitorului SC Turist Semenic SRL. S-a întâmplat asta în 3 octombrie, anul acesta. Tot atunci, Constantinescu Law & Insolvency IPURL a fost desemnat lichidator al societății. Instanța a mai dispus sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Numai că Gruia Stoica și fratele său nu renunță așa ușor. Deși sunt în paragină de mai bine de un deceniu, hotelurile respective par să aibă totuși o valoare foarte mare, mult peste prețul la care sunt evaluate în prezent. Astfel, cei doi frați au contestat decizia Tribunalului Caraș-Severin, iar recursul de la Curtea de Apel Timișoara a început cu o cerere de amânare depusă de aceștia. Astfel, falimentul SC Turist Semenic se repune în discuție abia abul viitor. 

Până atunci, primarul Reșiței, Nelu Popa își face calcule cu Hotelul Semenic, situat chiar în fața Primăriei. De fapt, le are de mai multă vreme. „Dacă se respinge contestația lor, în procedură de faliment va fi mult mai ușor de vândut acest activ, adică ei nu se mai pot opune. La masa credală, în insolvență, puteau spune dacă sunt sau nu de acord cu un preț. Sunt, știu că sunt companii care sunt interesate să cumpere acest activ, au făcut oferte și au fost refuzați. Dacă nu reușim să identificăm un investitor care să-l ia, cu siguranță îl vom lua noi, Primăria Reșița, și vom face hotel din el!”, a dezvăluit edilul-șef. 

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

Popa știe exact în ce stare se află clădirea și ceea ce s-ar putea face cu ea odată scoasă din mâinile lui Gruia Stoica.„Am fost în hotel, am fost împreună cu o fostă arhitectă- șefă, cu Mihaela Copia, am făcut măsurători de volumetrie a camerelor, se încadrează la 3 stele, e ok, sunt 125 de camere, sunt 250 de paturi. E o capacitate de cazare. La ora asta, Reșița are circa 600 de paturi, atât! Deci, Hotelul Semenic ar crește capacitatea de cazare cu 50% față de ce este astăzi în oraș și Reșița are nevoie stringentă de capacitate de cazare, asta e cert”, a mai spus Nelu Popa. 

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/