Consiliul Local al Municipiului Reşiţa s-a întrunit în data de 28 aprilie într-o şedinţă extraordinară în cadrul căreia s-au pus în discuție proiectele principale de pe ordinea de zi.
Agenda consilierilor locali a cuprins în primul rând proiectul de rectificare a bugetului local al municipiului Reşiţa pe anul 2014. Acesta prevede alocarea sumelor obţinute din încasările în urma evenimentului Superkombat World Grand Prix către Centrul Olimpic de Box şi pentru cazuri sociale. De asemenea, au fost aprobate sumele necesare efectuării lucrărilor la instalaţia electrică a Şcolii Generale nr. 7 şi a lucrărilor de reparaţii la Liceul de Artă „Sabin Păuţa”. Totodată, au fost suplimentate sumele alocate reactualizării studiilor de fezabilitate pentru alimentarea cu apă a cartierelor Doman, Cuptoare, Secu şi Moniom.
S-a discutat și modificarea organigramei şi a statului de funcţii ale Serviciului Public „Direcţia pentru Întreţinerea şi Repararea Patrimoniului Consiliului Local – Serviciul de Iluminat Public şi Deszăpezire”. În urma aprobării acestui proiect, a fost suplimentată organigrama cu 20 de posturi de muncitori calificaţi şi muncitori, având în vedere volumul mare de muncă raportat la numărul de salariaţi din prezent.
Un alt punct a vizat aprobarea acordului de colaborare încheiat între Consiliul Local al Municipiului Reşiţa pe de o parte şi SC Caravana lu’ Axinte SRL pe de altă parte privind organizarea, în perioada 9-11 mai, a evenimentului din cadrul turneului muzical „Caravana lu’ Axinte”, în Parcul Tricolorului, care va cuprinde spectacole folclorice, de muzică uşoară şi momente umoristice.