Rectificare bugetară pentru infrastructura rutieră din Timiș

În urma unei ședințe extraordinare a Consiliului Județean Timiș, s-a aprobat bugetul rectificat al județului pe restul anului 2019.

„Am venit în sprijinul celor care lucrează la proiectele de infrastructură rutieră. Este vorba de trei proiecte finanțate din fonduri guvernamentale și din bugetul Consiliului Județean. În momentul acesta plățile din fonduri guvernamentale s-au suspendat până la o nouă rectificare, tocmai de aceea am luat decizia să plătim diferența până la stadiul fizic executat al lucrărilor. Am făcut noi rectificarea, săptămâna viitoare vom începe plățile și le vom depune la București până în data de 30 noiembrie, astfel încât să recuperăm această sumă, să fie decontată și să revină în bugetul propriu al Consiliului Județean”, a declarat Călin Dobra, președintele CJ Timiș.

Cele trei proiecte de infrastructură în cauză sunt reabilitarea drumului dintre Șipet și Folia, a drumului dintre Percosova, Rovinița și Gherman, precum și a tronsonului de drum cuprins între Brestovăț și Lucareț.

„Banii au fost transferați între conturile Direcției Tehnice. S-au luat de la lucrări care sunt în faza de licitație și la care, la momentul acesta, nu se mai poate intra să se lucreze efectiv. Este vorba de o sumă de aproximativ 1,2 milioane de lei”, a adăugat Călin Dobra.

La aceeași ședință s-a decis și suplimentarea bugetului Muzeului Național al Banatului cu 100.000 de lei.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/