Record negru la nivel național: 50 de persoane au decedat în ultimele 24 de ore! Noi infectări în zona Făget și la Spitalul Județean din Timișoara

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Noua statistică transmisă de Grupul de Comunicare Strategică nu este deloc îmbucurătoare. Au fost înregistrate 1.378 de noi cazuri de coronavirus, dintre care 44 în județul Timiș și 20 în Caraș-Severin. De asemenea, țara noastră înregistrează un record la capitolul decese. 50 de români, diagnosticați și cu COVID-19, au pierdut lupta cu boala.

Aproape 60.000 de cazuri de coronavirus au fost depistate, la nivel național, de la începutul pandemiei. Până astăzi, 2.616 oameni, care prezentau și alte comorbidități, au decedat, iar în ultimele 24 de ore a fost înregistrat un deces și în județul Timiș. De asemenea, au fost incluse în statistică alte două persoane din zona Făget, aflată în carantină. Duminică se împlinesc 14 zile de la instituirea măsurii de carantinare, dar autoritățile nu au anunțat prelungirea perioadei având în vedere trendul ascendent. În zona Făget au fost înregistrate, în total, 67 de cazuri, dintre care două decese.

A crescut și focarul de la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean din Timișoara. Alte două persoane au fost confirmate cu infecție, iar totalul ajunge la 21. Vorbim de cadre medicale și pacienți. Conducerea unității sanitare a demarat și o anchetă pentru a se stabili dacă au fost respectate toate procedurile de limitare a răspândirii infecției.

CITEȘTE ȘI: Anchetă la Spitalul Județean Timișoara, unde au fost depistate 19 persoane cu COVID-19. Managerul unității: „Bănuim nerespectarea tuturor regulilor impuse de noi”

promovare banner maxagro

Pe lista focarelor, emisă de DSP Timiș, se mai află: Smithfield (219 cazuri), Spitalul Municipal (4 cazuri), centrul OncoHelp (12 cazuri) compania Honeywell (5 cazuri), un centru privat de îngrijire a minorilor unde au fost depistați pozitiv trei copii, dar și comuna Gottlob cu 11 cazuri COVID-19, dintre care opt au fost declarate vindecate.

În spitalele din țară sunt internați 7.801 pacienți, dintre care 446, în secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă. În Timiș sunt internați 190 de bolnavi. Dintre aceștia, 13 au fost transferați la ATI. De la începutul pandemiei, în laboratoarele din județ, au fost procesate aproape 73.000 de teste, dintre care 1875 de ieri până astăzi. În 6 august au fost verificate 87 de societăți comerciale, iar oamenii legii au aplicat nouă sancțiuni contravenționale pentru nerespectare regulilor de prevenție.

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/