Numărul de pasageri a crescut cu 2.5% comparativ cu anul precedent, la Aeroportul Internaţional Timişoara. În perioada ianuarie-septembrie 2019, 1.185.212 de pasageri au călătorit spre/dinspre Aeroportul Timişoara, în timp ce în aceeaşi perioadă anului 2018 au fost înregistraţi 1.156.011 de pasageri.
Este a șașea lună consecutiv-ascendentă în privința traficului de pasageri, în luna august fiind înregistrat un record lunar istoric de 166.708 de călători. În septembrie un număr de 158.127 de pasageri au tranzitat Aeroportul Timișoara, cu 13,4% mai mulți decât în anul precedent. În aceeași lună a anului, numărul de zboruri a crescut cu 9,6%, comparativ cu anul trecut, înregistrându-se 1.640 de aeronove care au aterizat sau decolat de la Timișoara.
„Creșterea numărului de pasageri și înregistrarea unui record lunar istoric în luna august este rezultatul introducerii, încă din luna iulie, a patru noi destinații spre trei țări din Europa, dar și lansarea unei rute noi din Timișoara către Stuttgart. În continuare, încercăm să identificăm noi oportunități de zbor, astfel încât să putem menține constant, stabil și în condiții de eficiență economică numărul de pasageri. De asemenea, ne dorim să atragem turiști străini în zona Banatului, pentru a lua parte la manifestările culturale, care perced anul 2021– anul Capitalei Culturale Europee și pentru a descoperii tradițiile locului”, a declarat directorul aeroportului Daniel Idolu.
În privința curselor charter de vacanță, până în prezent, s-a înregistrat o creștere de 40% față de aceeași perioadă a anului 2018. Dacă în anii precedenți, cursele charter de vacanță erau operate până în la jumătatea lunii septembrie, anul acesta, datorită introducerii noilor destinații de vacanță disponibile de pe aeroportul din Timișoara, unde clima favorizează un sejur extins, unii operatori de turism au crescut perioada de operare până în luna noiembrie. În această perioadă, se stabilesc rutele de vacanțe estivale pentru 2019, care vor fi făcute publice curând.
Sursa foto: blue-fly.ro