Universitatea de Vest din Timișoara se mândrește cu o nouă ierarhizare într-un top internațional

1000x100 (2) mbmr 1000x100

Universitatea de Vest din Timișoara a mai fost inclusă într-un clasament internațional, mai precis, Emerging Europe and Central Asia University Rankings, pentru anul 2020. Clasamentul a luat în calcul 18 instituții de învățământ superior din România și 350 din partea de lume avută în vedere.

UVT a ocupat locul 5 din cele 18 universități din țară luate în calcul. De asemenea, universitatea timișoreană e pe locul 74 din 350. Față de 2019, UVT a mai coborât două locuri. Față de „colegele” din consorțiul Universitaria, Universitatea de Vest stă mai bine decât Academia de Studii Economice București, care e pe locul 155. Cel mai bine stă Universitatea Babeș Bolyai din Cluj, aflată pe locul 40, urmată de Universitatea din București, pe locul 42. Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași e pe locul 68. Din 2014, de când se face topul QS EECA, UVT se clasează pe locuri similare cu universități precum University of Maribor din Slovenia, Tallinn University din Estonia, The University of Nova Gorica din Slovenia.

Pentru clasamentul pentru 2020 au fost analizate mai mult de 94.000 de răspunsuri ale membrilor comunității academice internaţionale cu privire la cele mai bune instituţii de învăţământ superior în zona de cercetare şi mai mult de 45.000 de răspunsuri ale angajatorilor din lume cu privire la cei mai buni absolvenţi ai universităţilor. În acest sens, au fost folosite două studii anuale ale QS, Global
Academic Survey şi Global Employer Survey. De asemenea, au fost evaluate rezultatele obţinute de instituţii prin activitatea de cercetare ştiinţifică (perioada 2013-2017 pentru publicaţii şi perioada 2013-2018 pentru citări) utilizându-se date bibliometrice din Scopus. Au fost evaluate doar instituţiile care au generat mai mult de 150 de lucrări ştiinţifice în ultimii cinci ani.

Muzeul TM

Indicatorii de performanţă utilizaţi în această clasificare sunt: reputaţie academică –
30%, reputaţie angajatori – 20%, raport studenţi/facultate – 10%, raport lucrări/facultate –
10%, impact web – 5%, cadre didactice cu doctorat – 5%, raport citări/lucrări – 5%, cadre
didactice din străinătate – 2.5%, studenţi din străinătate – 2.5%, rețeaua internaţională de
cercetare – 10%.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/