Recesiunea economică este inevitabilă! „Va trebui să muncim şi să recuperăm pagubele făcute de acest inamic puternic şi nevăzut”

Noul coronavirus, inamicul invizibil care a început lupta cu omenirea la finele anului trecut, nu doar că a reușit să pună la pământ sistemul medical pe întreg mapamondul, ci continuă să nimicească stabilitatea economiilor, consecințele fiind extrem de grave la nivel socio-economic atât în Uniunea Europeană, cât și la nivel mondial, România nefiind excepția de la regulă.

Faptul că toate ramurile economiei sunt paralizate în acest moment nu este o noutate pentru nimeni, însă există câteva aspecte extrem de importante care ar putea conduce spre relansare, sigur, în timp, și, evident, dacă toți factorii implicați trudesc asupra unui scop comun – este de părere vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Ionuț Popovici.

„Numărul șomerilor a explodat, peste 1.1 milioane, fiind barometrul cel mai bun în ceea ce priveşte funcționarea economiei. Aproape toate ramurile economiei sunt paralizate, timp în care vistieria statului se golește. România are nevoie mai mult ca oricând de măsuri ferme venite în sprijinul economiei și componentele acesteia. În următorii doi, trei ani va trebui să muncim și să recuperăm pagubele făcute în câteva luni de acest inamic puternic și nevăzut, COVID-19.”, a declarat politicianul de la județ.

Pentru ca situația în România să nu urmeze traseul din rău în mai rău, Ionuț Popovici atrage atenția că acest lucru poate fi evitat doar dacă principalii factori de decizie vor gestiona corect situația, oferind soluții concrete, nu doar răspunsuri incerte, așa cum ne-au obișnuit: „ne gândim, analizăm etc.”:

„Este inevitabilă recesiunea economică, dar este important cum va fi gestionată. În acest moment, mingea este la decidenții principali, la Guvernul României. Guvernarea are și părți bune și părți mai puțin bune, dar ele trebuie să fie asumate, asta este clar”.

Sursa foto: stiri.botosani.ro.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/