Romeo Dunca, candidatul PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, și-a făcut o reputație de om rebel și independent. El nu are în nici un caz profilul unui om politic, a cărui misiune este aceea de a alcătui o echipă cu primarii pentru a dezvolta județul. Se pare însă că Dunca nu face altceva decât să joace un rol pentru ochii presei, în spatele său aflându-se personaje mult mai importante, pe care le slujește.
Unul dintre aceste personaje este Stefano Umberto Albarosa, proprietarul grupului Cefin Holding. Cefin Holding este controlat prin intermediul unor companii din Luxembourg, Cipru și Marea Britanie. Dunca are relații de peste 20 de ani cu Albarosa, practic de la începutul propriilor afaceri. Aceste relații sunt strânse în continuare, ca dovadă că, din Dunca Expediții, principala firmă a candidatului liberal, o pătrime este deținută Cefin Holding.
De fapt, deși Dunca își prezintă planurile de investiții în turism ca pe niște vise personale, principalul finanțator al acestui proiect este Albarosa. Acesta este specializat în investiții imobiliare, dorind să se extindă și în Caraș. Ca președinte al Consiliului Județean Caraș, rolul lui Dunca ar fi, în acest caz, de a pune la dispoziția lui Albarosa terenurile potrivite.
În felul acesta, zonele muntoase cărășene ar putea ajunge în mâna unor oameni de afaceri care nu au niciun interes comun cu acela al locuitorilor județului Caraș.
(E)
Prof. univ. dr. Viorel Aurel Șerban, rector al Universității Politehnica Timișoara în perioada 2012-2020, a trecut la cele vesnice. Întreaga comunitate academică a Universității Politehnica Timișoara deplânge pierderea unuia...
Dani Stanciu |
27 February 2026
Deputatul Plujar: Sorin Grindeanu a decis să „pună cruce” drumului de mare viteză Lugoj – Filiași!
Ioana Toma |
27 February 2026
AEP a sesizat Parchetul General în cazul finanțării campaniei lui Nicușor Dan!
Dani Stanciu |
27 February 2026
Medicul ORL-ist Ana Maria Stănoiu a lăsat Timișoara pentru spitalul din Moldova Nouă!
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

