Încă opt elevi din Caraş-Severin promovează examenul de Bacalaureat după contestaţii

1000x100 (2) mbmr 1000x100

Chiar dacă niciun elev din Caraș-Severin nu a reușit să obțină media generală peste 9 (nouă) în cadrul ediției de toamnă a Bacalaureatului, totuși, după soluționarea contestațiilor, numărul elevilor care au fost declarați admiși a crescut, ceea ce înseamnă că aproximativ 200 de tineri au porțile deschise spre mediul academic, afișarea rezultatelor finale contribuind astfel la o creștere a ratei de promovare, mai exact de la 35,10% la 36,62%.

Din numărul total al candidaților înscriși să-și testeze bagajul de cunoștințe acumulat în cadrul ciclului liceal cu ocazia sesiunii de toamnă a examenului de Bacalaureat: 661, doar 527 de elevi au fost prezenți în centrele de examen, numărul inițial al celor care au promovat examenul maturității:185 suferind modificări în urma soluționării contestațiilor, acest lucru însemnând că actualmente, în Caraș-Severin, numărul de candidați declarați admiși se conturează în jurul cifrei 193.

„Precizăm că 134 de candidați au absentat, iar 13 candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Aceștia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale examenului național de Bacalaureat. Niciun candidat nu a obținut media generală peste 9.00. 82 de candidați au fost respinși cu medii între 5-5.99”, se arată în comunicatul transmis de ISJ Caraș-Severin.

Reamintim că nota minimă de promovare, pentru fiecare disciplină, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6 (șase). Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.

Muzeul TM

Rezultatele finale au fost afișate sâmbătă, 5 septembrie, la ora 10.00, în centrele de examen și pe pagina web dedicată. La fel ca în prima sesiune, rezultatele pot fi accesate în baza unui cod furnizat fiecărui candidat, datele personale fiind anonimizate, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD).

Sursa foto principal: realitatea.net.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/