Reacții din partea consilierilor de dreapta la declarațiile lui Felix Borcean, cu privire la alianța din CL Caransebeș

Declarația primarului Felix Borcean de la finalul ședinței de Consiliu Local, desfășurată la Primăria Caransebeș, i-a deranjat atât pe consilierii liberali, cât și pe cei USR Plus.

Felix Borcean a declarat că votul consilierilor Pro România, PNL și USR Plus, au constituit o alianță cel puțin ciudată pentru ca viceprimarul Bebe Pasere, propus de colega de partid Codruța Cristescu, să fie ales președinte de ședință. Aceiași consilieri au acordat votul și amendamentelor venite de la USR și PNL la proiectul de buget.

Ca răspuns la cele afirmate de domnul primar Felix Borcean, precizăm următoarele: USR-PLUS Caransebeș nu se află în alianță cu Pro România. Dacă pentru primar votul consilierilor USR-PLUS pentru alegerea președintelui de ședință reprezintă o «alianță ciudată», pentru USR-PLUS reprezintă un vot în conformitate cu principiile noastre. Am considerat că, după doi președinți de ședință de la PSD, votați inclusiv de noi într-o altă «alianță ciudată», este necesar ca un alt partid să-și desemneze un reprezentant în această postură. Suntem ferm convinși că toate cele cinci partide reprezentate în Consiliul Local trebuie să ajungă, cel puțin o dată, să prezideze ședințele. USR-PLUS nu formează alianțe împotriva cuiva, consilierii USR-PLUS aprobă toate proiectele pe care le consideră benefice pentru oraș și pentru locuitorii acestuia indiferent de cine le propune.”, se precizează într-un comunicat postat în spațiul public de către organizația Caransebeș USR Plus

Aceeași explicație în spațiul public o are și grupul PNL din cadrul Consiliului Local, însă semnatarii sunt mult mai acizi în declarații:

Cu privire la obsesiile primarului, vedeniile conspiraționiste și dilema sa publică: de ce PNL a votat președinte de ședință pe consilierul Bebe Pasere (Pro Romania) și nu pe consilierul Petru Schinteie (PSD), facem următoarea precizare: conducerea ședințelor este asigurată prin rotație de toți cei 19 aleși locali, nu doar de membrii PSD, așa cum își dorește Felix Borcean și visează Florin Bogdea cu atâta ardoare. Dacă au memorie scurtă le aducem aminte amândurora ca din luna octombrie și pană în prezent, timp de sase luni ședințele de plen ale Consiliului Local Caransebeș au fost prezidate doar de PSD, aliatul primarului Felix Borcean Bebe Iova (PSD), Valentin Dascălu (PSD). Un alt motiv tehnic este faptul că PNL și USR nu au propus un coleg ca președinte de ședință…, că unul din cei propuși face parte din conducerea executivă (Bebe Pasere), consilierii liberali au lăsat la cheremul actualului primar să facă ce dorește, pentru a nu se victimiza și în acest an, așa cum are obiceiul mereu, ca din cauza opoziției și a areolei boreale, nu prea face nimic în municipiul Caransebeș.”, se arată în expunerea PNL Caransebeș.

Reamintim că edilul Caransebeșului a declarat că: „Prin propunerea noului președinte s-a constituit o nouă alianță ciudată, adică ciudată cu o Pro Românie care, până la urmă este un PSD de-al lui Ion Mocioalcă, nu am înțeles aici și-au dat mâna mai marii Ioni? probabil PSD-ul va fi un partid izolat de PSD-ul din Caransebeș? nici nu știu ce se intenționează aici că știm foarte bine că Bebe Pasere este un apropiat al lui Ion Mocioalcă iar PSD-ul nu agreează revenirea lui Mocioalcă la PSD. Mai departe USR-ul care la început nu l-a acceptat pe Pasere viceprimar chiar a votat și pentru demitere, acum dintr-o dată s-a poziționat într-o astfel de alianță care include Ion Mocioalcă, Marcel Vela și cei doi”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/