Reabilitarea unui pod din Timiș ridicat în preajma celui de-Al Doilea Război Mondial, oprită la două luni de la începerea lucrărilor. Care este motivul?

Lucrările de reparații capitale la podul aflat în comuna Găvojdia, județul Timiș, construit în preajma anului 1940, sunt oprite la două luni de la debutul acestora, după ce o asociație a cerut includerea lui pe lista monumentelor istorice. Podul nu a mai fost reabilitat de 20 de ani și este într-o avansată stare de degradare. 

Podul cu structură din cărămidă a fost construit pe un vechi drum național și se află în centrul comunei Găvojdia. În ultimii 20 de ani nu a fost reabilitat temeinic, potrivit primarului localității. O expertiză comandată de Consiliul Județean a stabilit că acesta trebuie demolat, mai spune edilul local, iar de la guvern s-au primit fonduri pentru construirea unui nou pod. Banii au venit din fondul de urgență al Executivului, ca urmare a faptului că podul a fost grav afectat de inundații.

„Podul este al Consiliului Județean, nu e al comunei. S-au primit fonduri de la Guvern pentru construirea unui nou pod, iar acum Direcția de Cultură a fost sesizată de un ONG. Nu mi se pare în regulă ca direcția să își aducă aminte că acolo poate e un monument. În ultimii 30 de ani ce au făcut? Ei nu au un inventar? Când se obține o finanțare vin și ei să spună acolo e monument. Podul oricine îl vede… nu are cum să fie monument, a fost reabilitat în mai mulți ani cu betoane ca să treacă trupele peste el. E din cărămidă cu beton. Normal trebuia să ne lase în pace, Consiliul Județean a făcut inclusiv licitație, constructorul s-a apucat să facă un pod pietonal să avem pe unde să trecem că e drumul ce mai important de la noi din comună, pe acolo trec toate mașinile, toate autobuzele.”, a declarat primarul comunei, Dănuț Stoica.

Lucrările de reabilitare ale podului au debutat la începutul verii. Acum șantierul este abandonat.

„În urma discuțiilor cu autoritățile locale am făcut nenumărate demersuri în cadrul Consiliului Județean pentru reabilitarea acestui pod. Acolo, lucrările au început în urmă cu 60 de zile și acum am aflat că s-au sistat fiindcă Direcția de Cultură a județului ar fi luat anumite măsuri ca podul să fie inclus în lista monumentelor istorice. Dacă îl declară monument, atunci să realizeze alt pod pentru a face legătura între o parte și cealaltă a comunei, pentru ca oamenii să aibă acces.”, a declarat consilierul județean liberal, Nicu Bitea.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Președintele CJ Timiș explică: „Este o situaţie delicată acolo. Când au demarat cele trei proiecte cu fonduri guvernamentale de urgenţă la podurile de la Găvojdia, Tapia şi Parţa, Asociaţia «Prin Banat» a cerut introducerea celor trei poduri în patrimoniul Timişului. În concluzie, intervenţiile se suspendă până la realizarea documentaţiei noi. Acum podul nu e inclus în patrimoniu, dar, conform legislaţiei, înseamnă că trebuie să intervenim ca şi cum ar fi de patrimoniu. Deci, e necesară schimbarea documentaţiei. Lucrările au început, noi am demarat procedurile, care au fost îndeplinite, în timpul lucrărilor a apărut această situaţie.”, a spus Dobra în fața consilierilor județeni.

Sursă foto: renasterea.ro


1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/