Lucrări electorale! Amânată de mai bine de trei ani, reabilitarea centrului a început în preajma alegerilor

După mai mulți ani de promisiuni, în sfârșit au fost demarate primele lucrări de reabilitare urbană în centrul Lugojului.

Oltenii de la firma Eldiclau din Craiova au dat startul lucrărilor de refacere a centrului pietonal al municipiului (în Lugojul German), pe tronsonul din strada Mocioni, de la Ceasul Electric până la intersecția cu strada Bucegi.

Începutul lucrărilor a fost anunțat inițial pentru 10 august, dar constructorul care a câștigat licitația a amânat deschiderea șantierului până după sărbătoarea ortodoxă Adormirea Maicii Domnului, din 15 august. În cadrul proiectului e prevăzut ca amenajările decorative din beton să fie demolate, iar dalele din pavajul realizat la mijlocul anilor ’90 vor fi înlocuite cu un pavaj din granit. Ca noutate, va fi instalat un sistem de jeturi de apă în pardoseală.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Finalizarea lucrărilor a fost promisă de primarul Lugojului pentru sfârșitul acestui an, în luna decembrie.

Proiectul de reabilitare a zonei centrale pietonale este un proiect mai vechi al actualei administraţii, investiția multianuală fiind împărțită în trei tronsoane, costul total ridicându-se la peste patru milioane de euro.


1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/