Reabilitarea Centrului Civic aduce și un gust amar caransebeșenilor. Fântâna lui Oprea intră în conservare!

Deși proiectul municipalității din Caransebeș privind continuarea lucrărilor de modernizare a centrului municipiului stagnează din lipsă de fonduri la capitolul investiții, administrația publică locală și-a dorit ca de Paște să poată oferi măcar o fărâmă din fastuozitatea proiectului aprobat în Consiliul Local în urmă cu 3 ani.

Și în Sâmbăta Patimilor, angajații Serviciului Public de Întreținere și Reparații Străzi al Primăriei Caransebeș mai lucrau la ultimele finisări în centrul orașului, ne-a declarat șeful serviciului, Ion Gheorghe Ștefan. „S-a refăcut partea carosabilă, parte asfaltată, parte cu pavaj. Partea de asfalt a fost executată de noi, în regie proprie, am consumat 176 de tone de mixtură asfaltică, iar cea cu pavaj, de către o firmă din Lugoj. Valoarea totală a lucrării de pavare cu bordurare, care încă nu este finalizată pentru că mai trebuie pavat și trotuarul dinspre Parcul Dragalina și rotonda din jurul ceasului cu clopote, este de 160.000 de lei cu tot cu TVA”, ne-a precizat șeful SPIR.

Ion Gheorghe Ștefan a vorbit și despre fântâna cunoscută de localnici ca „Fântâna lui Oprea”. „Aici nu știu exact valoarea investiției, 20.000-25.000 de lei, dar pot să spun că fântâna a primit haine noi după foarte mult timp. A fost îmbrăcată în lemn, pentru a fi în concordanță cu tot mobilierul stradal din centrul civic”, ne-a precizat Ion Gheorghe Ștefan.

Acesta a mai spus că fântâna necesită reparații generale, care nu vor fi luate în calcul în acest an din lipsă de bani la bugetul local. „Trebuie lucrat pe interior, schimbate bazinele și tot sistemul de pompare a apei și probabil că anul viitor va fi luată în calcul această investiție. Până atunci nu vom mai putea utiliza fântâna cu apă și tocmai de aceea a fost amenajată cu decorațiuni florale”, a mai adăugat șeful Serviciului de Întreținere și Reparații Străzi din cadrul Primăriei Caransebeș.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/