Război! Războiul din noi, din voi, războiul nostru, al tuturor. Trăirile își strigă durerea pe pânză

war 3
po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Arată-te, revoltă, arată-te, disperare, arată-te, moarte! Culoare, dramă, artă, sub semnătura inconfundabilului Bogdan Piperiu, artistul reșițean al cărui manifest a depășit de mult imaginația, dar și granițele țării.

„We Are War” este titlul expoziției al cărei vernisaj a fost deschis aseară, în municipiul de pe Bârzava, orașul natal al pictorului, dar stabilit în Germania de mai bine de 6 ani. Evenimentul, ce se încadrează în proiectul Cluburilor Lions Reșița Montană, Lions Onix și Lions Kindness, și al cărui membru este și Bogdan Piperiu, a purtat publicul printr-un carusel al emoțiilor încă de la debut. Nu doar prin simpla prezență a celor 27 de lucrări expuse în Casa de Cultură, ci și prin videoclipul de deschidere, un material creionat sub acordurile celor de la Rammstein, în paralel cu imagini reprezentative din diferite etape ale războiului: marș, revolte, soldați, copii speriați și teroare, multă, multă teroare în fața morții, în fața războiului ce pândește din unghere.

bog

Un experiment, o nouă creație artistică despre care Bogdan a declarat:

„Este o etapă pe care eu o abordez, artistic vorbind, apropiindu-mă destul de mult de figurativ, ceea ce n-am mai făcut de ani și ani de zile. Am preferat să nu vorbească nimeni în deschiderea vernisajului, am preferat să mă prezint singur prin filmul de la deschidere, care să pregătească publicul atât cât trebuie pentru a vizita apoi expoziția. Experimentul se pare că a fost unul reușit, lumea nu prea a mai văzut un asemenea vernisaj și mă bucură, iar lucrările au suficientă putere de încărcare ca să exprime exact ce am dorit.

Nu sunt lucrări nerecomandate copiilor pentru că nu se întâmplă nimic obscen, nimic violent, sunt la limită, dar nu consider că am depășit nici măcar cu jumătate de pas acel prag care ar putea pune probleme. We Are War se referă la războiului din noi, lucrările și personajele din expoziția mea sunt atemporale, sunt impersonale, nu găsești nimic concret dintr-un anumit personaj din istoria omenirii sau o anumită perioadă, dar e vorba de sămânța asta din noi sădită de războinici, de violența pe care trebuie să recunoaștem că o avem și mai trebuie să avem și curajul să o facem. Acestea sunt armele mele de a mă lupta, de a mă raporta la toate probleme care se întâmplă la ora actuală în lume.”

war 2

Lucrările, cu dimensiuni între 60 și 160 cm, care oscilează între abstract și expresionism violent, dar a căror cromatică aduce și o puternică notă de optimism, au ca principal protagonist imaginea copilului speriat în drama acestei lumi a războiului: 

„Cap de afiș este un copil, lucrarea de forță a expoziției mele. Atunci când am pictat lucrarea m-am gândit la băiețelul meu și cum s-ar simți el să se trezească brusc sub bombardamente, căutându-și părinții, sub urlete, tancuri, panică, haos și fiind tată m-a luat o panică teribilă.

casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Eu am vrut să fiu concret, prezentând personaje cu arma în mână, personaje bombardate, văduve de război și cam tot ce înseamnă prima senzație de tristețe, primul rezultat al unui război. Victime inutile.

Subiectul este oricum generos, e mare, e larg, nu l-am inventat și nici nu o să-l sfârșesc eu. Subiectul este unul ultra-folosit și în arta modernă și contemporană și, de ce nu, în special în cea mai veche.

De asemenea, am niște lucrări care fac referire și la ceea ce se întâmplă politic, social și fără arma vizibilă în mână, ci prin puterea lor de decizie. Niște politicieni care sunt efectiv disprețuiți în lucrările mele pentru că până la urmă cred că este un sentiment general, disprețul față de ceea ce se întâmplă, indiferent de culoarea politică, în concluzie, o expoziție-manifest și cineva trebuia să o facă.” a mai adăugat Bogdan Piperiu.

war7

war 8

Tot în cadrul acestui eveniment, Bogdan Piperiu a primit din partea lui Marian Apostol diploma și insigna de membru în cadrul Cubului Lions Reșița Montană, un premiu ce adâncește și mai puternic rădăcinile artistului în meleagurile natale.

Expoziția, ai cărei organizatori au fost Lions Club Reșița Montană, Lions Club Onix, fiind posibilă cu sprijinul Primăriei Reșița, al Societății Artistice Pro Banatul de Munte și al UCMR, va putea fi vizitată timp de o lună, în intervalul orar 10-15, apelând în prealabil numărul de telefon: 0747 943 488.

war4

untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/