În pelerinajul cu relicvele Sfântului Anton, părintele Daniel Fechete s-a oprit la Biserica Romano-Catolică din municipiul Caransebeș.
Părintele Fechete este redactor al revistei Mesagerul Sfântului Anton, o revistă de spiritualitate și cultură a provinciei franciscane conventuale din România. Revista se bucură de simpatia a numeroși cititori romano-catolici, greco-catolici, ortodocși și protestanți.
„Este un pelerinaj național și punem sub ocrotirea Sfântului Anton familiile din țara noastră și dorim să binecuvântăm pe toți aceea care doresc să ne urmărească, pe toți cinstitorii săi care sunt răspândiți în lumea întreagă”, menționează părintele Fechete.
La Caransebeș, relicva cu moaștele Sfântului Anton a fost întâmpinată de preotul paroh Martin Neagu și de credincioși care au dorit să se roage la moaște pentru familie, sănătate și pentru liniște în viața lor.
„Moaștele Sfântului Anton reprezintă fragmente din trupul său, au fost extrase din mormântul Sfântului Anton, cu aprobarea sfântului părinte Ioan Paul al II lea în anul 1981, atunci când a fost exhumat a doua oară. Prima dată a fost exhumat în anul 1263, adică la 32 de ani de la moartea sa, limba Sfântului Anton găsită neputrezită, un miracol și acesta, care se păstrează în capela relicvelor, în Capela Tezaurului de la Padova. Cu a doua deschidere a sicriului Sfântului Anton din 1981 au fost găsite, de asemenea, corzile vocale și tot aparatul vocal neputrezite ale Sfântului Anton. Toate rămân tot timpul în Basilica Sfântului Anton de la Padova, în Capela Tezaurului pentru venerare, pentru cinstitori din lumea întreagă. Anual peste 3,5 milioane de pelerini vin în Basilica de la Padova pentru rugăciune. Acum aici sunt două racle, ce conțin mușchi mumificați ai Sfântului”, menționează părintele Daniel Fechete.
Sfântul Anton nu e admirat numai în Padova, ci oriunde. Creștinii știu aceasta și, de aceea, aleargă bucuroși la bisericile închinate lui, îngenunchează înaintea statuetelor și icoanelor lui, ba mai mult, țin la loc de cinste în casele lor icoana Sfântului, căci știu că a te ruga Sfântului Anton și a fi ascultat e unul și același lucru.
Pelerinajul a debutat în Padova, cu oprire în Slovacia și apoi în România, cu Arad, apoi la Reșița și Caransebeș. În total vor fi 60 de opriri în România în bisericile catolice. Pe 13 iunie pelerinajul se încheie la Râul Rece, la mănăstirea din munte, aproape de Brașov.