Răcășdia câștigă a cincea ediție a „Fasuliadei”

YouTube video
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Toamna se numără bobocii, dar și boabele de fasole. 14 echipe au încins ceaunele și și-au updatat rețetele dobândite din moși, strămoși la Radimna, cu ocazia Fasuliadei, eveniment gastronomic ajuns la cea de a cincea ediție.

Începând cu primele ore ale amiezii, parcul din Radimna a început să devină neîncăpător. De la mic la mare, cu toții s-au adunat să-și susțină preferații în cadrul competiției culinare și să se bucure de programul artistic pregătit de ansamblurile de dansuri, atât cele din Clisură, cât și ansambluri venite din Serbia pentru a arăta tuturor că folclorul și tradiția merg mai departe și prind aripi cu fiecare generație.

Timp de câteva ore, pofticioșii au putut admira atât boabele de fasole, care dansau oacheșe în cazanele participanților (pe ritmuri tradiționale) cât și, mai apoi, competițiile sportive la care au fost supuși micuții păstrătorii ai tradiției. De remarcat este că, de la festinul culinar, nu au lipsit purcelușul la proțap și nici produsul finit al fructelor de anul acesta – răchia.

Spre final, gongul a sunat, iar măiestria și ingredientele secrete ale fiecărei echipe participante au ajuns pe masa juraților. În urma degustării,  EXECUTIVE- CHEF, Marian Popovici, unul dintre cei mai titrați bucătari din vestul țării, precum și  CHEF-ul Sebastian Paul au decis ca: locul 3 să meargă către echipa Jandarmilor din Oravița,  locul doi spre cei din localitatea Divici, iar primul loc le-a revenit celor din Răcășdia.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Odată clarificată situația celor mai iscusiți bucătari în privința boabelor de fasole, publicul s-a mutat la Căminul Cultural Radimna, unde muzica și voia bună au continuat până seara târziu.

 

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/