Quatum Computing, nou master în Timișoara

florin dragan rectorul upt

Universitatea Politehnica Timișoara lansează programul de masterat Quantum Computing. Domeniul este unul de viitor și compaiile caută deja specialiști.

Quantum computing (sau calculul cuantic) folosește legile fizicii cuantice pentru a rezolva probleme extrem de complexe mult mai rapid decât calculatoarele tradiționale. Mult timp, din cauza problemelor de fiabilitate ale tehnologiilor de implementare, calculul cuantic a fost doar un concept teoretic. Numai că în ultimii ani s-au făcut progrese remarcabile în ceea ce privește implementarea dispozitivelor computaționale cuantice.

Din această vară, odată cu masterul de la UPT, România va avea două universități care vor avea câte un astfel de program de masterat.

Odată cu dezvoltarea tehnologiilor cu inteligență artificială, în paralel va fi nevoie de noi servicii și specialiști înalt calificați. Un astfel de domeniu unde va fi nevoie în viitor de specialiști este  „Quantum Computing”, care înseamnă calculul efectuat pe un nou tip de computere, extrem de puternice, care folosesc legile fizicii cuantice pentru a face calcule complexe mult mai rapid decât calculatoarele tradiționale.

„În Timișoara sunt două companii care s-au interesat de angajarea unor specialiști în acest domeniu. De altfel, tot aici sunt deja multinaționale care fac quantum computing în țara mamă, iar când Timișoara va dezvolta un ecosistem și va pregăti specialiști, atât prin programe de master, cât și prin studii de doctorat, acestea vor putea transfera anumite proiecte în România. Într-un studiu realizat de compania de consultanță McKinsey, una dintre concluzii este că în prezent este un singur candidat calificat în quantum computing pentru trei poziții deschise, ceea ce înseamnă un deficit enorm”, a declarat Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.

România, peste alte țări din UE

În acest an sunt două universități din România care organizează admitere la o astfel de specializare. Comparativ cu alte țări, Ungaria și Serbia nu au programe de quantum computing la programele de masterat, iar țări precum Austria, Suedia, Spania sau Olanda au unul singur.

În Europa, lideri sunt Germania, Marea Britanie și Franța, cu cinci, patru, respectiv trei astfel de programe masterale.

„Din fericire, România este destul de bine poziționată în acest domeniu, universitățile au înțeles nevoile pieței și pe lângă programele de masterat, mai au și grupuri de cercetare în tehnologiile viitorului. Companiile au nevoie de specialiști în tehnologii cuantice aplicate în calcul, în comunicații, în măsurători cu senzori avansați. Asta înseamnă oameni care să se priceapă atât la calculatoare, tehnologii informatice, comunicații, cât și la fizică cuantică și matematică. Prin urmare, un program de quantum computing poate atrage calculatoriști, matematicieni, fizicieni, electroniști, pentru a-i aduce la un numitor comun”, a continuat Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.

În Timișoara este prezent un startup cu capital străin, care pe plan global este în fruntea dezvoltării acestor tehnologii computaționale și intenționează să producă un procesor cuantic. Partea hardware este dezvoltată în Irlanda și Statele Unite ale Americii, iar partea de software va fi dezvoltată în Timișoara. În jurul acestor companii și a mediului academic se poate dezvolta un ecosistem quantum care va atrage și alți actori importanți.

„Înainte să formăm acest program de masterat, la Universitatea Politehnica Timișoara, prin UPT Quantum Hub, am organizat mai multe prelegeri în domeniul quantum computing, iar interesul a fost unul enorm din partea studenților. În noul program de masterat vor fi 20 de locuri bugetate, iar studenții vor învăța fundamentele mecanicii cuantice și modul cum aceste proprietăți cuantice ale particulelor pot fi exploatate pentru a rezolva eficient probleme complexe din calcul și comunicații. Partea importantă este că firmele care caută specialiști în acest domeniu, nu caută neapărat forță de muncă ieftină, ci personal înalt calificat, astfel că nivelul salarial al absolvenților poate fi cu mult peste media pieței”, a declarat Mihai Udrescu-Milosav, profesorul coordonator al programului de master din cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare.

Tech Talks by UPT 2025, supremația quantum

Ediția din anul 2025 a UPT Teck Talks îl va avea ca invitat pe Michio Kaku, un fizician american și scriitor, cunoscut pentru contribuțiile sale pentru a aduce știința în atenția publicului larg. El consideră quantum computing ca fiind următoarea revoluție tehnologică, care va schimba tot ce știm despre domeniul calculatoarelor.

„Am declarat ca temă pentru UPT Tech Talks-ul de anul viitor domeniul de quatum computing și aducem specialiști români și străini de calibru la cea mai mare conferință despre tehnogie a unei universități românești. La Universitatea Politehnica Timișoara avem tradiția primului calculator construit într-o universitate din România sau prima specializare de Calculatoare din țară, ceea ce ne obligă să rămânem, prin programele de studiu dezvoltate, într-o zonă de pionierat pentru România sau Estul Europei”, a încheiat Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/