Puțin peste 1.000 de cazuri COVID-19 la nivel național! Scădere importantă în Banat!

untitled design set 970x90 px

La nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate alte 1.075 de noi cazuri de coronavirus dintre care șase în județul Timiș și trei în Caraș-Severin. Autoritățile din Timiș transmit, la rândul lor, date despre situația din județ. Astfel, vorbim în continuare despre 10 focare COVID-19 active, iar de ieri până astăzi a mai fost adăugat în statistică doar un locuitor din zona Făget, aflată în carantină.

Potrivit autorităților din Timiș, șase anchete epidemiologice sunt în curs de desfășurare. A apărut un nou caz de coronavirus în zona Făget, intrată în carantină, iar acum sunt, în total, 59 de persoane confirmate cu COVID-19, dintre care două au decedat. Pe lista focarelor aflate în supraveghere se mai află: Smithfield (215 cazuri), Spitalul Premiere (6 cazuri), Spitalul de Psihiatrie Gătaia (12 cazuri), Gottlob (11 cazuri), Spitalul Municipal (4 cazuri), firma Zoppas (3 cazuri), centrul OncoHelp (13 cazuri) compania Honeywell (5 cazuri) și un centru privat de îngrijire a minorilor unde au fost depistați pozitiv trei copii.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.240.273 de teste. Dintre acestea 14.215 au fost efectuate în ultimele 24 de ore cu 9.236 mai puțin. În județul Timiș au fost prelucrate 465 de probe, cu 627 mai puțin față de datele raportate ieri. În spitale sunt internați 7.530 de pacienți, dintre care 183 sunt din Timiș.

publicitate ziar expresb 1000x100

Autoritățile mai transmit că, în cursul zilei de ieri au fost carantinate, în județul Timiș, 408 persoane și au intrat în izolare 58. În prima zi a lunii august s-a lăsat și cu amenzi. „Au fost verificate 423 de societăți comerciale. În urma controalelor efectuate polițiștii au aplicat 27  de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală conform prevederilor Legii 55/2020 pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19 și 2 sancțiuni pentru nerespectarea modului de amenajare a teraselo”, transmit reprezentanții Prefecturii Timiș.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/