Robu dezaprobă închiderea teraselor la ora 23! „Voi cere să se revină asupra deciziei”

După ce, ieri, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a hotărât introducerea obligativităţii măştii de protecţie în anumite spaţii publice deschise şi închiderea teraselor la ora 23, Nicolae Robu, primarul Timişoarei, nu aprobă aceste măsuri.

Într-o conferinţă de presă anterioară, Nicolae Robu a precizat că nu vede necesitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice deschise şi că, la Timişoara, se respectă regulile de distanţare socială. Edilul îşi susţine în continuare punctul de vedere, în ciuda deciziei luate ieri de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de urgenţă.

„Eu sunt împotriva obligativităților în campania anticovid nefundamentate logic, cu alte cuvinte, care nu-mi inspiră încrederea că pot ajuta efectiv în lupta anticovid! Exemple: Purtarea măștilor în aer liber în zone neaglomerate, zone în care oamenii nu ajung să stea “în contact” unii cu alții, adică la distanțe mai mici de 1.5 metri, decât cât trec unii pe lângă alții, eventual cât se opresc să se salute, să schimbe o vorbă, în orice caz, un timp de ordinul doar al câtorva minute; închiderea teraselor civilizate, cu mese distanțate, în care se respectă toate regulile anticovid, deci inclusiv interdicția de a se sta în picioare, la ora 23.00”, a transmis Robu.

Mai mult, Nicolae Robu susţine că el a fost cel care a cerut exceptarea de la obligativitatea purtării măștii, a zonei centrale de promenadă a orașului, formată din Piața Victoriei și Centrul Istoric, pe motiv că, în această zonă, chiar dacă e prezentă multă lume, oamenii sunt în mișcare și se respectă distanțarea socială, ea neputând fi considerată spaţiu deschis aglomerat.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Robu dezabrobă şi închiderea teraselor la ora 23 şi spune că va cere să se revină asupra măsurii. Primarul consideră că nu există niciun caz de îmbolnăvire a cuiva la vreo terasă din Timişoara după ora 23, cum nu există nici înainte de această oră. ,,Dacă în privința măștilor în Piața Victoriei și Centrul Istoric am avut câștig de cauză, în privința orarului teraselor nu am mai avut, replicându-mi-se că nu se poate depăși ora 23.00, pentru că s-a instituit această oră limită printr-o decizie națională. Citind textele naționale, am constatat că am fost indus în eroare, de la nivel național doar propunându-se asta, nu dispunându-se! Prin urmare, voi cere revenirea asupra deciziei de astăzi și lăsarea lucrurilor în Timișoara așa cum au fost”, a adăugat Robu.

 

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/