Puieți de molid, oferiți gratuit cetățenilor din Măureni

plantare arbori

Administrația locală Măureni a cumpărat aproximativ 1.000 de puieți din specia molid de la Direcția Silvică a județului Caraș-Severin. Arborii vor fi plantați pe domeniul public pentru înfrumusețarea comunei.

Odată cu încălzirea vremii, în comuna Măureni s-a dat startul curățeniei de primăvară. Pe lângă lucrările specifice sezonului, precum colectarea deșeurilor aruncate pe domeniul public de cei certați cu bunul-simți și reamenajarea spațiilor verzi, reprezentanții administrației locale s-au apucat să planteze, în zonele principale ale comunei, și puieți de molid, achiziționați recent de la Direcția Silvică.

Restul arborilor rămași sunt oferiți gratuit de primărie cetățenilor din comună, pentru a fi plantați în fața gospodăriilor. „Noi am plantat o parte din ei în locațiile unde am considerat că trebuie puși și dăm cetățenilor posibilitatea să participe la această campanie a noastră, oferind între 4 și 5 puieți de familie pentru a-i planta pe domeniul public, în fața caselor. Iar impactul a fost unul foarte bun, oamenii au apreciat inițiativa și au răspuns pozitiv apelului nostru. Până acum am dat undeva la vreo 400 de puieți și vom mai trimite să ni se aducă alți 600.”, ne-a spus primarul comunei Măureni, Brian Filimon.

FOTO: Primaria Măureni

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/