PSD Timiș: „Japcă în toată regula cu banii din ultima rectificare de la Guvern. Fondurile, împărțite în funcție de culoarea primarului”

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Social-democrații acuză Guvernul României că a împărțit banii, în cadrul ultimei rectificări bugetare, exclusiv pe criterii politice. Banii, spun cei de la PSD, „merg cu prioritate la primarii de casă ai președintelui Nica”.

Potrivit PSD Timiș, Recașul ar fi primit, în urma rectificării bugetare, 55.000 lei, de trei ori mai puțin decât Dudeștii Noi și de șase ori mai puțin decât Dudeștii Vechi. Șagul ar primi 52.000 de lei, de patru ori mai puțin ca Sânandrei, iar Remetea Mare 59.000 lei, comparativ cu Pișchia, localitate care ar fi primit de trei ori mai mulți bani.

„Alin Nica se dovedește un politruc care nu depășește nivelul de primar de comună, așa cum doamna prefect Liliana Oneț îşi confirmă imaginea de om fără valoare, docil executant de partid. Conducerea liberală a județului nostru demonstrează ceea ce se vede și în plan național, unde negocierile sunt întinse ca elasticul doar pentru a obține putere cât mai multă, și anume că ciolanul trebuie ținut cu dinții iar clienții de partid trebuie serviți cu prioritate”, a transmis PSD Timiș, printr-un comunicat de presă.

1000x100 (4)

CITEȘTE ȘI: Infuzie de bani de la Guvern pentru Colterm. Și Fritz, și Nica își arogă meritele

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/