PSD-iştii vechi şi noi! Cocktailul perfect pentru rebranduirea partidului!

untitled design set 970x90 px

Preluarea cârmei social-democraților, după scorul dezastruos obținut de Viorica Dăncilă la alegerile prezidențiale, de către Marcel Ciolacu a reprezentat primul pas făcut înspre redresarea PSD-ului. Cu toate acestea, o rebranduire a partidului în adevăratul sens al cuvântului ține doar de eliminarea, din jurul actualului președinte interimar, al oamenilor aspru taxați de către electorat, în caz contrar, totul va fi în zadar, atrag atenția social-democrații cărășeni.

Primul politician care a adus în discuție pericolul din jurul mărului sănătos în coșul cu mere putrede a fost vicepreședintele PSD Caraș-Severin, Luca Mălăiescu, edilul de pe Valea Bistrei neavând să-i reproșeze nimic actualei conduceri la nivel național, întrucât Organizația PSD Caraș-Severin deja i-a acordat votul de încredere, în procesul de reformare a familiei social-democrate, lui Marcel Ciolacu, ci echipei coagulante în jurul acesteia, oameni pe care electoratul i-a taxat și pe care nu-i mai vrea pe scena principală a politicii, oameni a căror imagine nu face decât să compromită partidul.

Preocuparea edilului-șef de la Oțelu Roșu a fost împărtășită și de primarul orașului Moldova Nouă, Adrian Torma, acesta din urmă subliniind că PSD-ul nu a reușit să vină încă cu o generație nouă în fața oamenilor pentru că, la nivel național, sunt foarte mulți politicieni marcanți care de mai bine de 20 de ani au continuat să încălzească fotoliile de conducere, lucru valabil și în cadrul altor formațiuni politice.

„Cred că cea mai importantă rebranduire este să încercăm, din trecut, să luăm ce e mai bun și să venim cu oameni care au o mentalitate nouă, cu o abordare nouă, evident, în zona noastră în acest moment de social-democrați. Nu cred că mai putem vorbi în acest moment de niște doctrine clare, ci vorbim despre niște oameni care fac politică și adună în jurul lor o echipă.”, a punctat, pentru expressdebanat.ro, șeful administrației publice locale de la malul Dunării.

Mai mult decât atât, Adrian Torma a explicat că principalul motiv al aderării la PSD, după ce PNL-ul i-a arătat ușa din dos, a avut la bază întâlnirea cu o echipă nouă, tânără care a prins contur la nivel județean, o echipă determinată să lupte pentru oameni. Chiar și așa, primarul nu-i exclude din schemă pe oamenii politici cu istoric, experiența lor fiind în beneficiul deciziilor corecte luate: „Dacă ne uităm la primarul orașului Oțelu Roșu, la edilul Oraviței, la conducerea de la Bozovici, la doamna președinte, Luminița Jivan, sau la alți colegi observăm că ne învârtim într-o mentalitate nouă, cu oameni tineri, dar ne învârtim și în jurul oamenilor politici cu istoric, cei care au făcut politică de peste 10-15 ani, aceștia putându-ne învăța anumite lucruri pe care, fără experiență, nu ai de unde să le știi”.

Mixul aplicat la nivelul echipei PSD CS, o combinație între PSD-iștii tineri și cei cu experiență în politică, cocktailul care a reușit să facă față atât etichetei de „ciumă roșie” aplicate partidului, cât și „nebuniei comunismului, pusă în spatele social-democraților”, reprezintă, în opinia edilului din Clisura Dunării, rețeta care ar trebui aplicată și la nivel național, în contextul în care se dorește cu adevărat o rebranduire a Partidului Social Democrat.

„Cred că trebuie să îmbinăm noul cu vechiul și împreună să putem, până la urmă, să livrăm ceva cetățenilor, fie la nivel local, județean sau național. Cred că aici trebuie să ne învârtim viitorul nostru politic, între ceea ce promitem și ceea ce putem duce la finalitate.”, a mai precizat edilul-șef, Adrian Torma.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/