Cel mai vocal partid din Consiliul Județean Caraș-Severin luptă de fapt pentru propriile interese, nu pentru cetățeni, consideră președintele USR, Andrei Plujar.
Scandalurile din fiecare ședință de Consiliu Județean sunt doar de ochii lumii, să creadă cetățenii că cineva se zbate pentru interesele lor. În realitate, este doar o luptă politică. Așa consideră Andrei Plujar, președintele USR Caraș-Severin. Nici măcar aripa PSD, cea mai vocală din Consiliul Județean, reprezentată cel mai des de Ioan Crina, nu ar lupta în realitate pentru cetățeni.
„PSD face o opoziție surdă în Consiliul Județean în detrimentul cetățenilor. Am văzut ce aberații propunea domnul Crina privind bugetul alocat pentru repararea tronsonului de drum județean de la Ciuchici la Cărbunari. A propus o sumă fabuloasă pentru niște reparații tocmai pentru a nu putea fi aprobată. Nu ai cum să muți de la investiții la întreținere o sumă atât de mare. Este absurd! Totul este pentru a ne lua ochii de la problemele reale și a se preface că fac ceva pentru cetățeni. Ei sunt doar pentru interesul lor, ca să împiedice să se facă niște lucruri utile și să iasă ei politic cumva mai bine din această situație.”, este de părere Andrei Plujar.