PSD e de vină că Timișoara nu va avea prea curând spital regional! Cristian Bușoi explică cum se va realiza obiectivul în Banat

PNL a dat startul la primele trei proiecte de spitale regionale din România, cele din Iași, Cluj și Craiova, după o listă stabilită însă în timpul guvernării PSD. Europarlamentarul Cristian Bușoi consideră că în locul orașului de pe Jiu trebuia să fie cel de pe Bega și a recunoscut că Banatul mai are de așteptat pentru un asemenea obiectiv major în zona de sănătate.

Bușoi a explicat că tergiversarea, dar organizarea separată a licitațiilor pentru proiectare, și apoi a celor de execuție a spitalelor regionale va face să se piardă mult timp. În total vorbim de 450 de milioane de euro pentru Iași, Cluj și Craiova. ”Majoritatea banilor vor fi cheltuiți din următorul exercițiu financiar, ceea ce va îngreuna foarte mult realizarea viitorului spital al Timișoarei, doar pe viitoarele exerciții financiare. Am discutat deja cu domnul Ludovic Orban, Guvernul PNL se gândește să creeze un program operațional special pentru sănătate. Dacă s-ar fi pornit lucrurile la timp, probabil am fi putut lua bani suplimentari de la alte proiecte care nu s-au încheiat”, a explicat Bușoi.

Liberalul nu s-a ferit să spună că și lista de priorități stabilită de guvernările PSD, cu primele trei spitale regionale ce exclud Timișoara, a fost stabilită deoarece Craiova este un fief tradițional PSD. ”Oricum, normal ar fi fost să se facă în acest exercițiu financiar la Timișoara. Dar pentru că la Craiova era un primar PSD, s-a ales Craiova în locul Timișoarei, cum ar fi fost normal”, a precizat Bușoi. De altfel, ultimii doi președinți ai Consiliului Județean Timiș, Titus Bojin și Călin Dobra, aleși pe când erau ambii membrii PSD, au spus că Timișoara nu are neapărată nevoie de spital regional, întrucât Județeanul se achită bine de acest rol.

Spitalul din Timișoara nu se va face din investiții private

În urmă cu un an, vechiul Ministru al Sănătății, Sorina Pintea, a precizat că Guvernul PSD prefera pentru Timișoara un spital regional construit în parteneriat public-privat, Bușoi nu crede că ideea e fezabilă. ”Premierul Ludovic Orban a anunțat că parteneriatele private vor continua. Din punct de vedere politic nu s-a renunțat la această idee, însă eu cred că e puțin probabil să existe un investitor de acest gen în situația financiară din România și cu gradul de subfinanțare din România, E greu de crezut că va veni un actor privat cu câteva sute de milioane de euro, ca să-și recupereze apoi investiția în zece ani. În actuală situație, aceste proiecte sunt greu bancabile și foarte greu de realizat. Șansa sunt fondurile europene și investițiile naționale, dacă vom consider că investițiile în sănătate sunt mai importante decât altele”, a mai explicat Cristian Bușoi.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/