PSD acuză tentativa de confiscare a Aeroportului „Traian Vuia” de către baronii locali din Caraș-Severin și Arad!

PSD Timiș acuză liberalii din Caraș-Severin de tentative pentru preluarea Aeroportului „Traian Vuia”! Social-democrații spun că Marcel Vela girează oameni în Consiliul de Administrație și cred că urmează o fuziune cu aeroporturile din Arad sau Caransebeș. 

Social-democrații timișeni spun că primarul Timișoarei este ignorat de baronii locali din Caraș-Severin și Arad. După ce un arădean a fost numit director la ABA Banat în ciuda liderilor locali din PNL, pesedișii acuză o manevră pentru numirea unor cărășeni la conducerea aeroportului din Timișoara. „Scenariul în care Timișoara condusă de liberali rămâne izolată de politica mare este tot mai clar. Din păcate, conducerea națională a PNL nu doar că-l ignoră pe primarul-președinte Nicolae Robu, dar și dă credit total liderilor din Arad și Caraș-Severin, care își impun oamenii în funcții cheie în cele mai importante instituții din județul Timiș. Influența baronilor liberali arădeni și cărășeni se vede de la mare distanță, oamenii lor fiind preferați în locul timișorenilor. Este cazul clar al Administrației Bazinale de Apă Banat unde a fost adus un arădean, peste capul liderilor locali ai PNL. În tot acest timp, Nicolae Robu își duce războaiele pe Facebook și participă la sindrofii asortate cu elicoptere, pase la costum și poze zâmbitoare la firul ierbii. (…) Acum vin liberalii, unii tot PDL-iști sub acoperire, cu o tactică nouă. Un prim pas a fost făcut în această lună, când a fost schimbat Consiliul de Administrație al Aeroportului Timișoara. Chiar dacă în ultimii patru ani și jumătate a îndeplinit cu succes criteriile de performanță cuprinse în contractul de administrare semnat cu Ministerul Transporturilor, Consiliul de Administrație nu mai avea culoarea politică potrivită. Iar același Minister al Transporturilor a decis că profesioniștii trebuie înlocuiți cu «unșii» liberali girați de cărășanul Marcel Vela, deși, dacă tot era să fie schimbare pe criterii de culoare, ar fi fost de preferat măcar ca noii numiți să fie timișoreni”, acuză organizația PSD Timiș.

Scopul numirilor în Consiliul de Administrație ar fi confiscarea aeroportului pentru acoperirea găurilor financiare ale celorlalte aeroporturi, din Caransebeș și Arad. Pesediștii fac apel la patriotismul local și îi cer lui Nicolae Robu să se opună venirii cărășenilor la conducerea „Traian Vuia”. „Considerăm că Aeroportul Timișoara trebuie să rămână al Timișoarei. Orice fuziune cu aeroporturile din Arad și/sau Caransebeș ar fi împotriva principiilor unei afaceri transparente și benefice pentru Aeroportul Timișoara. Confiscarea aeroportului «Traian Vuia» ar avea scopul unic de acoperire a «găurilor negre» din Arad, dar mai ales din Caraș-Severin. Orice politician timișorean, indiferent de partid și de doctrină, ar trebui să se opună unei astfel de inițiative. Îl somăm public pe Nicolae Robu, președintele PNL Timiș și primarul Timișoarei, să demonstreze că este pro Timișoara și să nu lase interesele de partid să acapareze un obiectiv esențial”, au încheiat social-democrații.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/