PSD acuză Guvernul că sabotează primăriile conduse de social-democrați

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Social-democrații timișeni acuză Guvernul PNL că a alocat pe criterii politice banii din fondul de rezervă. Astfel, susțin cei de la PSD, în Timiș, comune precum Dumbrăvița, Șag sau Giroc ar fi fost defavorizate în raport cu alte localități din zona periurbană a Timișoarei, conduse de liberali.   

Potrivit social-democraților, 47 de comune cu primari PSD au primit 11.750 de mii de lei, în timp ce 38 de comune PNL au primit 16.357 de mii de lei. „La calculul liberal au intrat și primarii traseiști, achizițiile de cinci stele ale PNL, care au primit bani frumoși, un exemplu fiind Teremia Mare care a primit mai mult decât dublu față de Biled, comună cu aproximativ același număr de locuitori.”, se arată într-un comunicat al PSD Timiș.

Social-democrații spun că, astfel, Guvernul sabotează comunitățile conduse de primari roșii. „Este o bătaie de joc la adresa cetățenilor, un sabotaj de la Guvern pentru comunitățile conduse de primari PSD, deloc întâmplător, chiar înainte de alegerile din 27 septembrie 2020. Calculul Guvernului este că bugetele alocate vor putea fi folosite pe post de ași ascunși în mânecă, un fel de «mită» electorală virtuală care să arate că dedicațiile pot curge și înainte și după scrutin, atâta vreme cât politic se menține linia. Asta arată cât de relative sunt echitatea, corectitudinea, egalitatea de șanse, legea, pentru PNL-iști, când sunt puse în balanță cu interesul lor pentru bani și influență. Concluzia este că banii românilor și implicit ai timișorenilor sunt pe dedicație.”, se mai arată în comunicatul PSD.

1000x100 (4)

(E)

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/