PSD a demonstrat că respectă democrația! A plătit pentru asta 163,7 milioane de lei, din buzunarele românilor!

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Deputatul PSD de Caraș-Severin Luminița Jivan a găsit un mare câștig în eșecul de proporții al referendumului pentru familia tradițonală: un câștig pentru partidul din care face parte!

„Cu ocazia acestor două zile care au avut o importanță majoră pentru țară, țin să mulțumesc tuturor celor care și-au răpit un pic din timp și au mers să-și exprime opinia la urne.  Chiar dacă am ajuns într-o perioadă în care unii privesc exercitarea unui drept cetățenesc fie drept o rușine, fie drept un act de curaj, consider că PSD a demonstrat că își asumă și respectă democrația”, a comentat deputatul PSD.

1000x100 (4)

Luminița Jivan spune că rezultatul referendumului nu reprezintă o victorie, dar nici nu trebuie văzut ca o înfrângere și dă vina pe societatea zilelor noastre. „În privința mea, nu mă dezic și nici nu mă voi dezice de ideologia în care cred și nici de valorile creștine care ne-au ghidat ca neam în ultimele sute de ani”, a mai spui parlamentarul PSD.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/