Provocare din partea USR-PLUS pentru candidații la Consiliul Județean: „Să coboare în «agora» cărășeană să explice, să convingă, să dezbată”

Destinul nostru nu este determinat de șanse și noroc, ci de alegerile pe care le facem, spun cei de la USR-PLUS. Membrii alianței organizează o dezbatere în fața Consiliului Județean Caraș-Severin la care sunt așteptați toți candidații înscriși în cursă, de la toate partidele. 

Membrii Alianței USR-PLUS pregătesc o dezbatere publică la care sunt așteptați să participe candidații de la toate partidele electorale, care au decis să candideze pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin. „Campania electorală ar trebui să fie un bun prilej pentru dezbateri reale privind viziunile și proiectele adresate comunităților în care trăim. Dar mai trebuie să fie și momentul bilanțului. Un moment în care cei care au administrat treburile/lucrurile publice («res publica») ar trebui să vină în fața celor care le-au încredințat prin VOT autoritatea să își prezinte realizările, dar și să răspundă întrebărilor legitime. Lucrul acesta nu se poate realiza, decât printr-un dialog direct cu alegatori și candidații”, spun cei de la USR-PLUS.

Tocmai pentru a sta față în față și a răspunde la atacurile, acuzațiile sau simplele întrebări ale contracandidaților, membrii alianței pregătesc o dezbatere marți, 22 septembrie, de la ora 17.00, în fața Consiliului Județean, la care îi provoacă pe membrii tuturor celorlalte partide înscrise în cursă.

„În USR-PLUS credem că numai prin transparență, dialog și dezbatere cetățenii au oportunitatea să facă alegerea în cunoștință de cauză. De aceea lansăm o invitație tuturor partidelor înscrise în cursa pentru Consiliul Județean să coboare în «agora» cărășeană să explice, să convingă, să dezbată”, este mesajul celor de la USR-PLUS.

(E)