Foștii angajați ai societății CET ENERGOTERM S.A. au protestat în această dimineață la Reșița, la sediul vechiului lor angajator. Oamenii cer ca dreptul lor la plata unor salarii compensatorii să nu fie uitat ori amânat la nesfârșit.
Vestea că o parte a imobilelor și terenurilor fostei societăți cu multiple încercări de resuscitare ar fi fost vândute de lichidatorul CIBAN – Casa de Insolvență Banat SPRL i-a adus pe foștii salariați ai CET Energoterm Reșița în fața sediului societății. ,,Acum am aflat că s-a vândut terenul și tot ce e pe el unei firme și urmează să se vireze banii. Noi am venit astăzi să cerem achitărea restanțelor de plată a câte cinci salarii compensatorii pe care de doi ani nu le-au primit”, a spus un protestar, atent la ce mai discutau colegii lui.
,,CET Energoterm a intrat în insolvență și mai apoi în lichidare în 2011 și am fost dați cu toții afară în 2012, circa 200 de persoane. Trebuia să ne luăm atunci opt salarii compensatorii. Nu ne-au fost achitate. Între timp, trei salarii compensatorii ne-au fost date de AJOFM Caraș-Severin cu bani de la Guvern, restul de cinci salarii urmând să le primim în momentul în care se face vânzarea tuturor bunurilor societății debitoare”, a precizat pentru Express de Banat un alt participant la acțiunea de protest, inginerul Petru Prorocu.
Inginerul Mihai Chelbea, reprezentant al lichidatorului CIBAN – Casa de Insolvență Banat SPRL, a venit în mijlocul oamenilor, dar nu a putut oferi decât informații generale, nefiind în măsură să dea asigurări concrete asupra datei la care foștii salariați CET Energoterm își vor primi banii cuveniți prin contractul de muncă. Potrivit acestuia, vineri a avut loc la Timișoara licitația pentru vânzarea activelor, dar nu se cunoaște încă câștigătorul. Mai urmează și o perioadă legală în care se poate contesta licitația și abia mai târziu se va face plata pentru terenul și imobilele adjudecate.
Sumele pe care trebuie să le primească foștii angajați ai falimentarei CET Energoterm Reșița sunt cuprinse între 4000 și 5000 de lei pentru fiecare salariat. Potrivit calculelor protestatarilor, totalul de achitat în datoria acestor salarii compensatorii se ridică la circa 900 de mii de lei, adică undeva la peste 200 de mii de euro.
Oamenii au ajuns la disperare!Au de primit bani si de la CET Energoterm si de la CET 2010.Am fost primiti(MULTUMIM)de prefect si de primar si ni s-a promis RESPECTAREA hotararilor judecatoresti.Daca nici reprezentantul guvernului nu poate face dreptate,atunci suntem o tara de tot…plansul.Mass media ne poate ajuta si ea,aratand cum se imbogatesc acesti supervizori ai firmelor care administreaza societatile aflate in faliment.Sub obladuirea subterfugiilor oferite de legile din tara noastra!!Dar cainii latra si…