Protest la Poșta Mare Timișoara

protest postasi timisoara
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Poștașii din Timișoara protestează miercuri dimineața. Au ieșit cu pancarte în fața Poștei Mari și își strigă nemulțumirile.

Pe pancarte stau mesaje precum: „Salariile actuale nu fac nici două parale”, „Muncim de o viață, suntem plătiți ca la piață” sau „Vă strigăm neîncetat, de minciuni ne-am săturat”.

Protestul este programat să dureze două ore. Poștașii amenință însă și cu grevă generală.

promovare banner maxagro Muzeul TM

„Dacă se va ajunge în situația demarării grevei generale în cadrul companiei Poșta Română, aproape jumătate din populația României va avea de suferit! Asta ținând cont de obiectul de activitate al Poștei Române, acela de a distribui pensiile către peste 5 milioane de pensionari, de a distribui toate ajutoarele sociale și alte beneficii pe care Ministerul Muncii le acordă persoanelor aflate în situații de subzistență din România și, nu în ultimul rând, ținând cont că Poșta Română distribuie toate citațiile și convocările de ordin procedural ale instanțelor de judecată, problema de disfuncționalitate va fi una majoră”, spune Mircea Burlacu, vicepreședintele Blocului Național Sindical.

Angajații Companiei Naționale Poșta Română cer majorări salariale. Ei vor lefuri nete mai mari cu 400 de lei și mărirea sporului de loialitate cu 5 – 10%.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/